ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Intoxicaţia în masă de la Briceni a fost cauzată de salmonela

12:16 | 13.07.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 13 iul. /MOLDPRES/. Intoxicaţia în masă de la Grădiniţa nr. 3 din Briceni a fost cauzată de salmonela enteritidis, a precizat pentru MOLDPRES Ion Băhnărel,directorul Centrului Naţional de Sănătate Publică.

„Copiii au făcut salmoneloză. Ancheta epidemiologica continuă. Peste două zile vom afla cine se face vinovat de producerea acestei toxiinfecţii”, a subliniat Ion Băhnărel.
 
Numărul cazurilor de intoxicaţii de la Grădiniţa nr.3 din Briceni a ajuns la finele săptămînii trecute pînă la 36 de pacienţi, dintre care 30 au fost internaţi la Spitalul Raional Briceni, iar alţi şase se tratează la domiciliu. Potrivit medicilor, starea bolnavilor este de gravitate medie și ușoară.
 
Activitatea grădiniţei a fost sistată pe perioada anchetei. Medicii de la Centrul Naţional de Sănătate Publică continuă cercetarea pentru a afla care este sursa de infecţie. 

(Reporter D. Moraru, editor A. Răileanu) 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!