ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Republica Moldova și Belarus au încheiat șapte acorduri bilaterale

15:24 | 17.07.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 iul. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, și-a încheiat astăzi vizita oficială de două zile în Republica Belarus, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al Președinției.

Șeful statului a discutat la Minsk cu omologul său, Aleksandr Lukașenko, aspecte ale relațiilor bilaterale, în cadrul cărora primează schimburile comerciale.

Cei doi șefi de stat au constatat cu satisfacție faptul că în ultimul an s-au intensificat raporturile comerciale între Republica Moldova și Republica Belarus, în special după vizita la Chișinău a președintelui Aleksandr Lukașenko în luna septembrie a anului 2014, cînd au fost stabilite un șir de măsuri de natură să faciliteze comerțul între cele două țări. Drept urmare, în primele cinci luni ale anului 2015, exporturile moldovenești către Belarus s-au majorat cu peste 11 procente față de perioada similară a anului trecut, constituind aproape 50 de milioane de dolari americani. Schimburile comerciale anuale dintre cele două țări depășesc cifra de 420 de milioane de dolari americani.

Nicolae Timofti și Aleksandr Lukașenko au arătat că relațiile tradiționale economice dintre cele două țări pot evolua, chiar dacă Republica Moldova și Republica Belarus aparțin unor spații economice diferite.

În timpul vizitei președintelui Timofti în Belarus au fost încheiate șapte acorduri bilaterale în domeniile comercial-economic, justiției, transporturilor, administrației publice și culturii.

Nicolae Timofti a avut întrevederi la Minsk și cu președintele Consiliului Adunării Parlamentare, Mihail Measnikovich, și prim-ministrul Andrei Kobeakov.

Șeful statului a vizitat, însoțit de oficiali moldoveni și belaruși, două întreprinderi industriale și un muzeu militar.

(Editor A. Răileanu)

img15004823

img15004823

img15004823

img15004823

img15004823

img15004823

img15004823

img15004823

img15004823

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!