MAEIE a emis o atenţionare de călătorie pentru Siria
16:41 | 29.07.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 29 iul. /MOLDPRES/. În legătură cu deteriorarea majoră a situaţiei din Republica Arabă Siriană, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene reiterează apelul către cetățenii Republicii Moldova, care se mai află în această ţară, de a o părăsi cît mai curînd posibil prin toate mijloacele de transport încă operaţionale, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Persoanele care ignoră avertismentele şi se deplasează în zone de risc sînt atenţionate că își asumă propria răspundere, avînd în vedere că, de la caz la caz, misiunile diplomatice pot fi limitate în a interveni în situaţii de urgenţă.
Cetăţenii Republicii Moldova aflaţi în dificultate pe teritoriul Republicii Arabe Siriene sînt sfătuiţi să contacteze:
• Ambasada Republicii Moldova la Ankara
tel: +90312 446 55 27
+90312 446 56 27
+90312 446 73 67
email: [email protected]
• Consulatul Republicii Moldova de la Istanbul
tel: +90212 251 72 64
email: [email protected]
(Editor M. Jantovan)