ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul a acordat vot de încredere noului Executiv

17:26 | 30.07.2015 Categorie: Politică

Chişinău, 30 iul. /MOLDPRES/. Deputații au acordat astăzi vot de încredere noului Guvern, informează MOLDPRES.

Noul Cabinet de miniștri a fost susținut de 52 de deputați, iar socialiștii și comuniștii au votat împotrivă.

Noul Executiv va fi condus de premierul Valeriu Streleț și va avea următoarea componență: funcția de ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene va fi ocupată de Natalia Gherman. La Finanţe va rămîne Anatol Arapu, la Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare va fi Ion Sula, iar la Ministerul Afacerilor Interne își va menține postul Oleg Balan. De asemenea, își vor păstra posturile și miniștrii Stephane Bride, Monica Babuc, Pavel Filip și Vasile Bîtca.

În același timp, Ministerul Muncii, Protecției Sociale şi Familiei va fi condus de liberal democratul Mircea Buga, iar în fruntea Ministerului Tineretului și Sportului se va afla Loretta Handrabura. Ministerul Sănătății va fi condus de actualul ministru în exerciţiu al Muncii, Ruxanda Glavan, iar Ministerul Justiției va fi condus de Vladimir Cebotari.  

La Ministerul Mediului a fost delegat Valeriu Munteanu, iar la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor - deputatul Iurie Chirinciuc. Ministerul Educației va fi condus de Corina Fusu, iar cel al Apărării de Anatol Șalaru.

În viitorul Guvern vor fi patru vicepremieri: Victor Osipov, Stephane Bride, Natalia Gherman și Gheorghe Brega.

(Reporter A. Zara, editor L. Alcază)

img15005094

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!