ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Circa 120 de companii şi-au expus produsele la Tîrgul de mărfuri şi produse pentru școală „SCHOOL FAIR”

12:45 | 14.08.2015 Categorie: Economie

Chişinău, 14 aug. /MOLDPRES/. Circa 120 de companii, autohtone şi străine, şi-au expus produsele la Tîrgul de mărfuri şi produse pentru şcoală „SCHOOL FAIR”, ediţia a III-a, care se desfăşoară în perioada 14–31 august la Centrul Internaţional de Expoziţii „Moldexpo”, informează MOLDPRES.

Potrivit lui Arcadie Andronic, director general al Centrului sus-menţionat, Tîrgul "SCHOOL FAIR” este unul dintre cele mai importante evenimente la început de an şcolar şi o mare oportunitate pentru elevi şi părinţi de a procura toate cele necesare pentru şcoală.

Prezent la inaugurare, Nistor Grozavu, viceprimar al municipiului Chişinău, a salutat participanţii şi a subliniat  că la acest tîrg poţi găsi totul ce este necesar pentru şcoală şi a exprimat speranţa că evenimentul în cauză „va prinde rădăcini la „Moldexpo” şi va întruni în fiecare an tot mai muţi producători”.

La rîndul  său, Vasile Mistreanu, vicepretor al sectorului Buiucani al capitalei, a menţionat că SCHOOL FAIR este cel mai mare tîrg şcolar din Chişinău, cu o ofertă completă şi diversificată de produse şi s-a arătat optimist că el ”va deveni o tradiţie frumoasă şi  de lungă durată”.

Tîrgul SCHOOL FAIR include o gamă foarte variată de articole de vestimentaţie, încălţăminte, rechizite şi papetărie pentru şcoală şi este organizat de CIE Moldexpo în parteneriat cu Primăria municipiului Chişinău.

(Reporter A. Mardare, editor A. Răileanu)

img15005412

img15005412

img15005412

img15005412

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!