O singură semnătură electronică va fi utilizată pentru toate e-serviciile de raportare
17:06 | 25.08.2015 Categorie: Economie
Chişinău, 25 aug. /MOLDPRES/. Antreprenorii vor putea utiliza o singură semnătură electronică pentru toate e-serviciile de raportare. Ca urmare a solicitării prim-ministrului Valeriu Streleţ, la prezentarea raportului electronic fiscal, deopotrivă cu alte servicii electronice, va fi utilizată doar semnătura electronică autentificată, informează MOLDPRES.
„Mai multe instituţii solicitau diferite tipuri de semnături electronice ce nu erau compatibile una cu alta. Ca urmare, agentul economic trebuia să aibă mai multe e-semnături pentru a putea depune rapoartele de activitate în format electronic, ceea ce implica costuri”, a explicat pentru MOLDPRES şeful secretariatului Consiliului Economic Dumitru Alaiba. El a adăugat că, potrivit estimărilor, „circa 30 la sută din timpul consumat de un antreprenor pentru a raporta electronic îl reprezintă doar semnarea”.
Va exista doar un tip de semnătură electronică, acceptată pentru toate serviciile publice electronice inclusiv și cele fiscale, a mai precizat Alaiba.
Semnătura electronică avansată calificată va fi eliberată de instituțiile acreditate, ca Moldcell, Orange, întreprinderile de stat ”Centrul de telecomunicații speciale” și”CRIS Registru”, anunţă într-un comunicat secretariatul Consiliului Economic. Această semnătură este cheia de acces către toate serviciile publice electronice și permite raportarea electronică la fisc, CNAS și CNAM, solicitarea licențelor de activitate economică, dar și la procesarea electronică a tranzacțiilor de export, accesarea Registrului de Stat al Populației, solicitarea apostilei, accesarea Registrului de Stat al Achizițiilor Publice și multe altele.
Semnătura electronică avansată calificată are aceeași putere juridică ca şi semnătura aplicată pe suport de hîrtie. Pentru asigurarea confortului și optimizării cheltuielilor de utilizare a semnăturii electronice, urmează să fie extins termenul de valabilitate a certificatelor cheilor publice ale acestor semnături (pînă la 5 ani), fapt care va contribui la reducerea eforturilor de timp și a costurilor de obținere a acesteia.
În prezent, instituțiile acreditate eliberează semnături electronice avansate calificate valabile un an de zile, după care certificatul cheii publice trebuie reînnoit.
(Reporter V. Bercu, editor A. Răileanu)