Prim-ministrul Valeriu Streleţ a felicitat militarii cu prilejul aniversării Armatei Naţionale
10:39 | 03.09.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 3 sep. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Valeriu Streleţ a depus astăzi flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfînt, cu ocazia celei de-a XXIV-a aniversări de la crearea Armatei Naţionale a Republicii Moldova. La eveniment au participat şi ministrul Apărării, Anatol Şalaru, militari activi și în rezervă ai Armatei Naționale, atașați militari străini acreditați la Chișinău, a relatat agenției MOLDPRES Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.
Cu acest prilej, șeful Executivului a adresat un mesaj de felicitare.
”Domnilor generali, ofiţeri, subofiţeri, sergenţi şi soldaţi!
Stimaţi veterani şi militari în rezervă!
Cu ocazia aniversării a XXIV-a de la constituirea Armatei Naţionale, adresez întregului efectiv militar şi civil, dar și familiilor acestora felicitări şi urări de bine.
Instituţia militară naţională a demonstrat în cele peste două decenii de existenţă că este o forţă capabilă să îndeplinească misiunile ce-i revin şi să fie garantul democraţiei constituţionale.
La ora actuală, Armata Naţională traversează o perioadă de reformare astfel încît să devină o armată modernă, de tip european, capabilă să fie interoperabilă cu celelalte armate ale lumii. Pentru realizarea acestui obiectiv, Guvernul Republicii Moldova contează pe calităţile militarilor moldoveni - profesionişti şi adevăraţi patrioţi.
În numele meu personal şi al cetăţenilor Republicii Moldova, vreau să vă mulţumesc pentru prestaţia excelentă pe care aţi demonstrat-o în cadrul exerciţiilor şi misiunilor cu mandat internaţional. Datorită dumneavoastră, astăzi statul nostru este un partener viabil şi de încredere pentru ţările străine, un garant al stabilităţii şi securităţii din regiune.
Am încrederea că veţi continua să vă faceţi datoria cu devotament şi perseverenţă pentru prosperitatea şi bunăstarea Republicii Moldova.
De ziua Armatei Naţionale, doresc întregului efectiv aflat în ţară, dar şi peste hotarele ei, sănătate, prosperitate, realizări şi succes în nobila misiune de apărare a Patriei!”
(Editor L. Alcază)