ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Actorul şi regizorul Ion Ungureanu a fost omagiat la 80 de ani de la naştere

17:35 | 08.09.2015 Categorie: Cultură

Chişinău, 8 sep. /MOLDPRES/. La Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a avut loc astăzi manifestarea culturală cu genericul „Un destin luminat de Luceafăr”,  dedicată omului de stat şi de cultură Ion Ungureanu, Artist al Poporului, laureat al Premiului Naţional, cu prilejul împlinirii a 80 de ani şi îndelungatei activităţi culturale, informează MOLDPRES.

Cu această ocazie, aici a fost vernisată o expoziţie cu acelaşi generic. Ea cuprinde peste 230 de piese - fotografii, documente, afişe teatrale, programe, distincţii, trofee, cărţi care reflectă aspecte importante din viaţa şi creaţia omului de cultură.

Solicitat de MOLDPRES,  Ion Ungureanu a afirmat că putea să facă mult mai multe decît a realizat, dar a avut numeroase piedici. „Am fost nevoit să plec la Moscova. Acum trebuie să le mulţumesc celor care m-au alungat, pentru că am dus cultura noastră încolo. Mă consider un om împlinit. Tot ce am făcut a fost o declaraţie de dragoste faţă de poporul din care fac parte”,  a accentuat actorul şi regizorul Ion Ungureanu.

Prezentă la eveniment, ministrul  Culturii Monica Babuc  a constatat că  Ion Ungureanu a reuşit să realizeze multe în viaţa sa. „A montat spectacole de teatru şi radiofonice  la Chişinău şi Moscova,  a înregistrat cărţi sonore la ”Vocea Basarabiei”, a jucat în mai multe filme, a scris cărţi. El este un munte al spiritualităţii noastre”, a remarcat Monica Babuc.

La rîndul său, scriitorul Nicolae Dabija a  subliniat că generaţia sa a crescut în teatru şi bibliotecă. „Veneam la Teatrul „Luceafărul” şi regizorul Ion Ungureanu ne dădea voie să intrăm în sală la spectacolele sale. Este un mare om de cultură, un  actor şi regizor de excepţie şi un mare orator”, a constatat scriitorul Nicolae Dabija.

Ion Ungureanu s-a născut la 2 august 1935 în satul Opaci, raionul Căuşeni. A făcut studii în filologie la Institutul Pedagogic din Chişinău (1954-1955), apoi a studiat la Şcoala Teatrală „Boris Şciukin” din Moscova  (1955-1960). Între anii 1963-1964 a mai urmat cursurile superioare de regie în capitala URSS. După absolvirea studiilor actoricești a fost angajat în anul 1960 ca actor la Teatrul "Luceafărul" din Chișinău, îndeplinind în perioada 1964-1971 și funcția de director artistic al teatrului. Este acuzat de naționalism și nevoit să părăsească RSS Moldovenească. Pleacă la Moscova, unde lucrează ca regizor la Teatrul Armatei (1978-1989).

În anul 1989 revine în Republica Moldova. Îndeplinește funcția de ministru al Culturii și Cultelor (1990 - 1994), apoi pe cea de vicepreședinte al Fundației Culturale Române din București (1995-2005). A fost deputat în primul Parlament al R. Moldova.  În calitate de ministru a repus în centrul Chișinăului statuia lui Ștefan cel Mare. Este laureat al Premiului de Stat (1990), Doctor Honoris Causa al AŞM (2009), cavaler al „Ordinului  Republicii” (2009) şi laureat al Premiului Naţional (2011).  În 2015 i se conferă titlul de cetăţean de onoare al municipiului Chişinău.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)  

img15005918

img15005918

img15005918

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!