R. Moldova și Bulgaria vor identifica noi oportunități investiționale și de afaceri bilaterale
17:41 | 10.09.2015 Categorie: Economie
Chişinău, 10 sep. /MOLDPRES/. Intensificarea relațiilor de colaborare şi dezvoltarea proiectelor comune pentru operatorii economici au fost subiectele principale, discutate la întrevederea de azi a preşedintelui Camerei de Comerț şi Industrie Valeriu Lazăr cu viceministrul Economiei al Bulgariei, Daniela Vezieva, informează MOLDPRES cu referire la surse din cadrul CCI.
Valeriu Lazăr a subliniat că în contextul integrării europene a Republicii Moldova, Bulgaria reprezintă un partener cheie, deoarece a trecut deja prin procesul de aderare şi are experiența necesară, care ne-ar putea ajuta să ne familiarizăm mai repede şi mai eficient cu standardele europene.
“Camera de Comerț şi Industrie este reprezentantul legal al mediului de afaceri în raport cu autoritățile, iar prin intermediul misiunilor, seminarelor de instruire, expozițiilor, diferitelor întîlniri ne-am pus drept scop informarea agenților economici despre cerințele europene, precum şi despre posibilitățile care vor apărea odată cu respectarea acestora. Chiar dacă Bulgaria are o structură a economiei asemănătoare cu cea a Moldovei, totuşi consider că există potențial pentru dezvoltarea comerțului bilateral şi sîntem atractivi din punct de vedere investițional”, a mai menţionat Valeriu Lazăr.
Conducerea CCI a invitat delegația bulgară, dar şi companiile din această ţară, la Expoziția Națională “Fabricat în Moldova”, eveniment organizat de către Camera de Comerț şi Industrie.
La rîndul ei, Daniela Vezieva a afirmat că “de-a lungul timpului au fost semnate mai multe Acorduri de colaborare între Bulgaria şi Republica Moldova, care au pus bazele dezvoltării comercial-economice dintre cele două țări. Intenționăm să intensificăm colaborarea prin proiecte dezvoltate în comun, diferite întîlniri, oferind astfel posibilitatea operatorilor din ambele state să comunice şi să identifice noi parteneri de afaceri”.
Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova este partenerul mai multor organizaţii de suport business din Bulgaria în cadrul cîtorva proiecte de suport pentru afaceri, printre care „East Invest”, Eurochambers,„Biroul Balcanic al Clasei de Mijloc”, „Inno-Food See – Configurarea mecanismelor de susţinere a inovării şi sporirea gradului de conştientizare a potenţialului inovării, cercetării şi dezvoltării tehnologice în industria alimentară în regiunea Europei de Sud-Est.”
(Reporter A. Mardare, editor M. Jantovan)