ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Reprezentant al delegației UE a afirmat că domeniul silvic al R. Moldova necesită mai multă transparenţă

10:36 | 26.09.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 26 sep. /MOLDPRES/. Cele mai grave probleme în sectorul silvic al R. Moldova sînt cele legate de imperfecțiunea cadrului legislativ şi corupţie, a afirmat reprezentantul delegaţiei Uniunii Europene, Aniel Singh, în cadrul şedinţei Comitetului de coordonare a Programului internaţional în silvicultură ENPI FLEG II, desfăşurată în zilele de 24-25 septembrie la Chişinău, comunică MOLDPRES. 

Potrivit lui Aniel Singh, "nivelul redus de trai al cetățenilor moldoveni este determinat inclusiv de utilizarea irațională a resurselor forestiere. Or, aceasta este o problemă comună pentru majoritatea statelor membre ale programului ENPI FLEG II, iată de ce în domeniul respectiv este nevoie de mai multă transparenţă, care poate fi asigurată cu implicarea cetăţenilor, a organizaţiilor neguvernamentale și instituţiilor de profil internaţionale”.

La rîndul său, Petru Rotaru, coordonator al programului din partea Agenţiei “Moldsilva”, a specificat că R. Moldova are nevoie de proiecte privind adaptabilitatea la schimbările climatice, studii analitice despre serviciile pădurii, sisteme de monitorizare a circuitului de masă lemnoasă etc.

În cadrul ședinței au fost examinate mai multe chestiuni legate de îmbunătăţirea calităţii gestionării fondului forestier. La întrunire au participat delegaţi din cele şapte ţări antrenate în proiect (Armenia, Georgia, Azerbaidjan, Ucraina, Belarus, Rusia şi R. Moldova), reprezentanţi ai instituţiilor partenere şi implementatoare (Banca Mondială, Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN) şi Fondul Global al Lumii Sălbatice (WWF), experţi naţionali şi internaţionali. Discuţiile din cadrul reuniunii s-au axat pe rezultatele celor doi ani de activitate a Programului ENPI FLEG II, în special pe problemele comune în gestionarea fondului forestier.

ENPI FLEG II este o iniţiativă politică care are scopul să asigure aplicarea, ajustarea legislaţiei silvice şi perfecţionarea guvernării în sectorul forestier. Programul a fost lansat ca urmare a creşterii gradului de infracţionalitate în gestionarea fondului silvic care generează dereglarea ecosistemelor forestiere. Planul de activităţi pentru R. Moldova prevede zece proiecte, dintre care patru au fost finalizate, cinci sînt în proces, iar ultimul va fi lansat în această toamnă.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img15006379

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!