ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Bulgariei va întreprinde o vizită în Republica Moldova

12:15 | 29.09.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 29 sep. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Valeriu Streleț a avut astăzi o întîlnire bilaterală cu Președintele Bulgariei, Rosen Plevneliev, în contextul participării la lucrările Sesiunii a 70-a a Adunării Generale ONU, care se desfășoară la New York, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.

Interlocutorii au abordat aspectele cooperării moldo-bulgare şi au evaluat perspectivele acestui parteneriat pentru următorii ani. Un capitol aparte al dialogului l-a constituit parcursul european al ţării noastre. Premierul moldovean a mulţumit Bulgariei pentru susţinerea agendei europene a Republicii Moldova. De cealaltă parte, Șeful statului bulgar și-a exprimat disponibilitatea pentru susținerea procesului de integrare europeană a Republicii Moldova. De asemenea, a fost salutată deschiderea, cu sprijinul autorităţilor bulgare, a Centrului de documentare europeană, la Taraclia, apreciindu-l drept o punte de legătură semnificativă în comunicarea privind procesul de integrare europeană cu cetăţenii ţării.

Discuțiile dintre cei doi oficiali au vizat și comunitatea etnicilor bulgari de pe teritoriul Republicii Moldova care, potrivit ultimelor date, constituie peste 65 mii de persoane. Premierul a menționat că autorităţile Republicii Moldova tratează cu responsabilitate necesităţile minorităţii bulgare de a-și păstra şi dezvolta propria identitate naţională. Un exemplu în acest sens este intenția comună de a crea, în baza Universităţii de Stat „Grigorii Ţamblac” din Taraclia, o universitate regională internaţională, cu predare în limbile bulgară şi română.

Oficialii au făcut un schimb de opinii privind promovarea reformelor și obiectivele prioritare în vederea stabilizării situației în domeniul financiar-bancar. „Aveți șansa să faceți istorie”, l-a încurajat Președintele Bulgariei, comentînd acțiunile întreprinse de Guvern în ultima perioadă.

Valeriu Streleț și Rosen Plevneliev au vorbit și despre cooperarea comercial-economică şi investiţională între Republica Moldova şi Bulgaria, ambii pledînd pentru sporirea volumului de import, export și al schimburilor economice dintre cele două țări.

La final, Președintele Bulgariei a menționat că, în curînd, va întreprinde o vizită în Republica Moldova.

(Editor A. Răileanu)

img15006438

img15006438

img15006438

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!