Vicepremierul Natalia Gherman a participat la New York la reuniunea de nivel înalt privind viitorul Europei de Est
10:09 | 01.10.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 1 oct. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Natalia Gherman, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a participat miercuri la reuniunea de nivel înalt privind viitorul Europei de Est şi fortificarea rolului femeii organizată de către Consiliul Femeilor Lideri Mondiali, în marja sesiunii a 70-a a Adunării Generale ONU, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Evenimentul a reunit înalţi demnitari de stat precum Preşedintele Lituaniei Dalia Grybauskaité, Preşedintele Croaţiei Kolinda Grabar-Kitarović, fost Secretarul de Stat al SUA Madeleine Albright, miniştri de Externe, parlamentari din Armenia şi Ucraina şi membri ai societăţii civile, care au discutat despre rolul femeilor în soluţionarea conflictelor şi participarea acestora în viaţa politică şi economică.
În cadrul discuţiilor, ministrul Natalia Gherman a vorbit despre acţiunile ţării noastre în asigurarea egalităţii de gen şi abilitarea femeilor, reiterînd angajamentul continuu al Guvernului Republicii Moldova în dezvoltarea unei societăţi incluzive în care toţi cetăţenii ar avea drepturi egale.
Tot ieri, viceprim-ministrul Natalia Gherman a participat la prima reuniune a reţelei informale a miniştrilor Afacerilor Externe femei, organizată la iniţiativa MAE al Suediei şi Liechtensteinului, care a reunit femei din 12 state din Europa, America Latină şi Africa. Discuţiile s-au axat pe subiecte de actualitate precum dezvoltarea sustenabilă, accesul la educaţie şi sistemul de sănătate pentru femeile din diferite ţări ale lumii, violenţa bazată pe gen, efectele economice şi demografice ale proceselor migraţionale, precum şi coordonarea modalităţilor de abordare a acestora în cadrul diferitor structuri ale ONU.
(Editor A. Răileanu)