ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În R. Moldova a demarat programul de sărbătoare cu ocazia Zilei Naţionale a Vinului

09:42 | 03.10.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 3 oct. /MOLDPRES/. Zece vinării din Republica Moldova au propus pentru astăzi şi mîine programe de sărbătoare cu ocazia Zilei Naţionale a Vinului. Al doilea an consecutiv manifestările se vor desfăşura sub brandul unic de ţară „Vinul Moldovei. O legendă vie”, informează MOLDPRES.

Activitățile programate pentru Ziua Națională a Vinului 2015 vor avea loc în vinăriile „Cricova”, „Asconi”, „Purcari”, „Et Cetera”, „Castel Mimi”, „Mileștii Mici”, „Chateau Vartely”, „Migdal-P” și „Poiana”.

Asociația Micilor Producători de Vinuri și alți producători vinicoli (Cimișlia, Gitana Winery, F’Autor, Barza Albă  ş.a.) este prezentă la pensiunea Butuceni în cadrul complexului Orheiul Vechi. De asemenea, iubitorii de divinuri sînt invitați la fabrica „Aroma”, care se află în mun. Chișinău.

„Programul propus de producători include activităţi locale de agrement, care vor aduce pe vizitatori mai aproape de tradiţiile vinificaţiei din R. Moldova”, a menţionat ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Ion Sula.

Activităţile prilejuite de eveniment sînt coordonate de Oficiul Naţional al Viei şi Vinului, care a pus, în apropierea Scuarului Catedralei din capitală, la dispoziţia doritorilor un ghişeu pentru informaţii. Tot aici sînt distribuite materiale promoţionale cu destinaţiile turistice propuse, graficul transportului etc.

În zona „Sosiri” a Aeroportului Internaţional Chişinău a fost deschis un alt punct informaţional. Aici un grup de tineri îmbrăcaţi în costume naţionale oferă turiştilor pliante şi hărţi cu tururile vinicole. Pentru oaspeţii sosiţi în ţara noastră cu ocazia Zilei Naţionale a Vinului au fost pregătite zece mii de sticle promoţionale cu vin din poamă de soi „Rară neagră”, cu designul special „Welcome to Moldova”.

Transportul spre vinăriile participante este oferit în mod gratuit tuturor doritorilor, fiind asigurat de 13 autocare și opt microbuze. Cursele tur-retur vor fi disponibile pe parcursul ambelor zile ale evenimentului, în funcție de solicitării fiecărei destinații vinicole.

Ziua Naţională a Vinului este sărbătorită în zilele de 3-4 octombrie. Din cauza acțiunilor de protest desfăşurate în Piaţa Marii Adunări Naţionale, în acest an evenimentul este marcat în format nou, fiind sărbătorit de fiecare vinărie în parte.

(Reporter L. Grubîi, editor A. Răileanu)

img15006580

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!