BRD solicită opinia cetățenilor asupra proiectului Strategiei ”Diaspora-2025”, propus spre consultare publică
12:41 | 06.10.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 6 oct. /MOLDPRES/. Cetățenii din țară și de peste hotare sînt invitați să vină cu sugestii și propuneri pe marginea proiectului Strategiei naționale cu privire la diaspora pe anii 2016-2025 ”Diaspora-2025”, elaborat de Biroul pentru relații cu diaspora (BRD) al Cancelariei de Stat și publicat pe platforma Guvernului www.particip.gov.md, informează MOLDPRES cu referire la biroul nominalizat.
Strategia ”Diaspora-2025” are ca scop dezvoltarea cadrului sustenabil și comprehensiv de colaborare între instituțiile statului și diaspora, bazat pe încredere, inițiative și programe comune.
Documentul strategic reflectă angajamentul Guvernului Republicii Moldova în dezvoltarea şi aprofundarea relațiilor cu cetățenii plecați peste hotare sau stabiliți în afara țării și defineşte acțiunile prioritare în domeniul diasporei, migrației și dezvoltării în vederea consolidării progresului obținut în relațiile cu membrii diasporei.
Potrivit șefului BRD, Valeriu Turea, ”Strategia „Diaspora-2025” este elementul definitoriu, care va sta la baza politicilor autorităţilor în raport cu diaspora în următorii zece ani. Din acest motiv, documentul trebuie să aibă un conţinut cît mai clar, să exprime cît mai exact exigenţele din domeniu şi să asigure o aplicare cît mai eficientă a obiectivelor formulate”. În acest context, cetățenii sînt îndemnați să citească cu spirit critic şi constructiv proiectul şi să formuleze sugestiile şi propunerile, care consideră că vor aduce îmbunătăţiri textului documentului.
Necesitatea unei Strategii privind diaspora a apărut inclusiv în urma solicitărilor parvenite de la cetățenii moldoveni de peste hotare, dar și din dorința de a crea mecanisme, prin care diaspora ar putea contribui, la rîndul ei, la dezvoltarea țării. Strategia conține acțiuni concrete pentru consolidarea diasporei moldovenești prin lansarea unor programe pentru a extinde rețelele asociațiilor și a crea puncte de conexiune tematice, conform intereselor cetățenilor aflați în afara țării.
Acțiunile Strategiei sînt echilibrate și realizabile și pot contribui la creșterea cooperării dintre Guvern, autoritățile publice centrale şi locale, societatea civilă din țară și diaspora prin consolidarea și extinderea abordării integrate a politicilor cu privire la diaspora, migrație și dezvoltare. Acțiunile derivă din următoarele obiective: elaborarea și dezvoltarea cadrului strategic și operațional al domeniului diaspora, migrație și dezvoltare; asigurarea drepturilor diasporei și consolidarea încrederii; mobilizarea, valorificarea și recunoașterea potențialului uman al diasporei; implicarea directă și indirectă în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova.
(Editor M. Jantovan)