ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Valeriu Streleț va susţine o alocuţiune în faţa deputaţilor şi senatorilor români de la tribuna Parlamentului de la Bucureşti

10:32 | 13.10.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 oct. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Valeriu Streleț va întreprinde astăzi o vizită de cîteva ore în România.  Vizita are loc la invitația autorităților de la București, cu ocazia ratificării de către Legislativul român a Legii privind Ajutorul financiar rambursabil în valoare de 150 de milioane de euro acordat săptămîna trecută Republicii Moldova, transmite MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare și relații cu presa al Guvernului.

Șeful Executivului de la Chișinău urmează să susțină un discurs în fața parlamentarilor  români cu privire la valorificarea Parteneriatului Strategic bilateral pentru Integrarea Europeană a Republicii Moldova, fortificarea relațiilor bilaterale prin dialog politic intens și cooperarea economică sporită, România fiind în prezent principalul partener comercial al țării noastre.  De asemenea, Valeriu Streleț va aborda perspectivele de dezvoltare a proiectelor bilaterale din domeniul energetic şi va arăta necesitatea și importanța Ajutorului rambursabil acordat de România care va fi folosit pentru relansarea proiectelor investiționale și suport bugetar. 

Documentul a fost semnat pe 7 octombrie curent, la Chișinău, de către vicepremierul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, și ministrul român al Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici. 

În cadrul vizitei la București, Valeriu Streleț va avea o întrevedere cu omologul său român, Victor Ponta și cu Președintele României, Klaus Iohannis.

(Editor M. Jantovan)

img15006835

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!