ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Ungheni a fost implementat un proiect european pentru managementul deşeurilor

13:02 | 14.10.2015 Categorie: Regiuni

Chişinău, 14 oct. /MOLDPRES/. Primăria oraşului Ungheni a realizat mai multe proiecte de gestionare corectă a deşeurilor în cadrul unui program finanţat de Comisia Europeană, care a fost finalizat în luna curentă, transmite MOLDPRES.

Ungheni a fost selectat pentru participare în proiectul “Introducerea  practicilor inovative de management al deşeurilor în oraşe din Georgia, R. Moldova şi Armenia” în octombrie 2013. Timp de doi ani, proiectul a fost implementat de autorităţile publice locale şi organizaţiile neguvernamentale partenere din Kutaisi (Georgia), Ararat (Armenia), cu susţinerea unor asociaţii de mediu din Galaţi (România).

În perioada de implementare a proiectului, reprezentanţii oraşelor beneficiare s-au familiarizat cu practici inovative de management al deşeurilor din Uniunea Europeană. Ca urmare în oraşul Ungheni a fost introdus cu succes sistemul de colectare selectivă a deşeurilor, care a fost dat drept exemplu partenerilor.  

Totodată, în cadrul proiectului au fost elaborate planuri de acţiuni privind managementul deşeurilor, care vor fi folosite ulterior de administraţiile celor trei oraşe participante.

Potrivit primarului de Ungheni, Alexandru Ambros, proiectul a fost unul de succes pentru oraş şi poate fi aplicat în alte localităţi. “Am avut ocazia să cunoaştem mai multe modele de gestionare corectă a deşeurilor care vor contribui la îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor”, a menţionat primarul.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img15006868

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!