Institutul de Medicină Urgentă a primit 10 ambulanţe din partea Slovaciei
13:58 | 26.10.2015 Categorie: Societate
Chişinău, 26 oct. /MOLDPRES/. Ambasada Slovaciei în Republica Moldova a donat astăzi 10 ambulanţe performante Institutului de Medicină Urgentă de la Chişinău, informează MOLDPRES.
Directorul Institutului, Mihai Ciocanu, a menţionat la ceremonia de donare că, deşi nu sînt noi, automobilele sînt funcţionale şi corespund standardelor europene. "Şapte din cele 10 autospeciale vor fi distribuite Serviciului "AVIASAN", ceea ce va face ca pacienţii gravi bolnavi să fie transportaţi la spital în condiţii de siguranţă", a subliniat Ciocanu. Ambulanţele urmează a fi dotate cu aparataje medicale.
Prezentă la eveniment, Ruxanda Glavan, ministrul Sănătăţii, a spus că "asistenţa medicală de urgenţă reprezintă o prioritate în activitatea ministerului. 10 ambulanţe este mult, dar nici pe departe suficient de ceea ce are nevoie ţara". Potrivit Ruxandei Glavan, "în Republica Moldova se moare prea mult la etapa prespitalicească, pentru că majoritatea ambulanţelor de care dispune Serviciul 903 nu sînt adaptate la standarde internaţionale".
Robert Kirnag, ambasadorul Slovaciei la Chişinău, a precizat jurnaliştilor că proiectul, care se estimează la peste 60 mii euro, are drept scop de a salva mai multe vieţi omeneşti. "În Slovacia a fost efectuat un studiu, care a atestat că foarte mulţi oameni mor pentru că nu beneficiază la timp de asistenţă medicală de urgenţă. Unui pacient cu infarct miocardic i se poate salva viaţa dacă i se acordă asistenţă în primele 30-45 de minute. În caz contrar, el poate muri. Aceste ambulanţe pot ajunge la bolnavi timp de 15 minute", a menţionat diplomatul slovac.
În anul curent, Guvernul Slovaciei desfăşoară proiecte în Republica Moldova în valoare totală de circa 800 mii de euro, care vizează asigurarea cu apă potabilă, managementul deşeurilor ș.a. În viitorul apropiat, Ambasada Slovaciei va dona o ambulanță Departamentului Instituții Penitenciare și una Spitalului de Dermatologie și Maladii Comunicabile de la Chişinău.
(Reporter D. Moraru, editor L. Alcază)