ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un simpozion ştiinţific dedicat lui Dimitrie Cantemir a avut loc la Biblioteca Naţională

16:20 | 27.10.2015 Categorie: Cultură

Chişinău, 27 oct. /MOLDPRES/. La Biblioteca Naţională a Republicii Moldova (BNRM) a avut loc astăzi Simpozionul ştiinţific internaţional cu genericul „Omniprezenţa  lui Dimitrie Cantemir în contextul patrimoniului cultural european”, informează MOLDPRES.

În mesajul său de salut directorul general al BNRM, Elena Pintilei a menţionat că Dimitrie Cantemir a fost o personalitate universală. „Astăzi sîntem aici pentru a descoperi  universul lui Dimitrie Cantemir, or misiunea Bibliotecii Naţionale este  de a identifica, documenta şi de a pune în valoare patrimoniul naţional”, a subliniat Elena Pintilei.

Directorul Institutului Patrimoniului Cultural al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Victor Ghilaş s-a referit la Dimitrie Cantemir – muzicianul, accentuînd faptul că el este foarte bine receptat ca filozof, istoric, filolog, geograf, etnolog şi mai puţin ca muzician.

„Dimitrie Cantemir a fost un muzician de vast orizont,  teoretician,  compozitor, pedagog muzical şi interpret la  instrumentele tradiţionale turceşti. El a elaborat două tratate despre muzica turcească - „Cartea ştiinţei muzicii  după felul literelor” şi „Introducere în muzica turcească”.  De asemenea, Dimitrie Cantemir a elaborat  un sistem notografic bazat pe literele alfabetului arab, care a funcţionat pînă în prima jumătate a sec. XIX. Cu ajutorul acestui sistem de notaţie muzicală a notat şi a inclus în primul tratat cîteva sute de  melodii turceşti, precum și creaţii proprii”,  a  accentuat Victor Ghilaş.

Pe marginea creaţiei lui Dimitrie Cantemir s-au mai pronunţat cercetătorii Victor Cirimpei şi Gheorghe Bobînă,  precum şi  colaboratoare ale Bibliotecii Naţionale.

Dimitrie Cantemir s-a născut la 26 octombrie 1673 într-o familie nobilă, în localitatea Silişteni din comuna Fălciu,  azi Dimitrie Cantemir, din judeţul Vaslui, România. A fost  domnitor al Moldovei în două rînduri (martie-aprilie 1693 şi 1710-1711) şi un mare cărturar. Printre ocupaţiile sale  s-au numărat cele de enciclopedist, etnograf, geograf, filozof, istoric, lingvist, muzicolg şi compozitor. A fost membru al Academiei de ştiinţe din Berlin.  S-a stins din viaţă la 21 august 1723.

(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)

img15007221

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!