ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Horoscopul oriental pentru săptămîna 2-8 noiembrie

12:31 | 28.10.2015 Categorie: Horoscop

De la CAPRICORNI în această săptămînă se va cere mai multă insistenţă şi hotărîre. La începutul perioadei v-aţi putea pomeni într-o situaţie complicată, legată de atitudinea nefavorabilă faţă de dvs. din partea altor oameni. Va trebui din răsputeri să vă revendicaţi poziţia, atingînd scopurile propuse. În acest timp puteţi să vă aşteptaţi la un aflux de forţe care au să vă ajute să răsturnaţi munţi dacă va fi nevoie. Totodată, va fi simplu de tot să le demonstraţi celor din jur că aveţi dreptate şi voinţa dvs. trebuie respectată.

VĂRSĂTORII vor avea de  învîrtit în partea lor roata norocului. Este o sarcină plăcută, dar nu simplă, or, de la dvs. se vor cere acţiuni hotărîte şi energice, iniţiativă şi insistenţă. Ideile apărute la mijloc de săptămînă vor fi uşor de realizat, soldîndu-se cu succes, de aceea reţineţi-le şi nu le amînaţi, ci apucaţi-vă imediat de implementare. Deosebit de activi veţi fi la sfîrşitul săptămînii, de aceea în week-end puteţi lua cu îndrăzneală ceva de lucru acasă.

PEŞTII vor trebui să înveţe să menţină echilibrul dintre tendinţa spre valori materiale şi bucurii spirituale. În această săptămînă veţi fi copleşiţi de studierea propriului buget, fiind ocupaţi de căutarea unor suplimentare surse de venit care v-ar consolida situaţia materială. Totodată, aceste preocupări ar putea să atenueze  o dorinţă de-a lega un roman de dragoste sau de a da culoare vieţii de familie. Or, emoţiile şi sentimentele prea puternice ar putea să vă distragă de la griji lumeşti. Demonstrînd ingeniozitate şi înţelepciune, veţi putea găsi o metodă de a îmbina utilul cu plăcutul.

BERBECII s-ar putea confrunta cu situaţia cînd insistenţa şi perseverenţa lor se vor ciocni de o reacţie de răspuns din partea opusă. Conflictul dintre părţi este riscant prin faptul că vă poate stopa mişcarea înainte, iar dvs. aţi putea ceda poziţii serioase. Dacă veţi da dovadă de înţelepciune, iar în unele cazuri veţi accepta compromisuri, atunci aveţi şansa să clarificaţi reciproc profitabil starea de lucruri creată. Altminteri va trebui încă multă vreme să vă restabiliţi forţele, reevaluîndu-vă faptele. Străduiţi-vă să nu vă lăsaţi antrenaţi în nici un fel de confruntări.

Pe TAURI îi aşteaptă o săptămînă favorabilă. Potenţialul dvs. creativ şi de afaceri se va descoperi la începutul perioadei, iar dvs. vă veţi putea ocupa de noi activităţi sau cel puţin să faceţi planuri de viitor ce ar avea sorţi de izbîndă. La mijloc de săptămînă veţi fi cuprinşi de o sensibilitate deosebită şi spirit romantic - împreună cu iuţeala de la începutul săptămînii acestea au să vă permită să vă regăsiţi în noi sfere de afaceri, arătîndu-vă şi alte laturi. Week-end-ul îl puteţi dedica soluţionării problemelor juridice sau clarificării faptului cine-i drept şi cine nu.

GEMENII iarăşi nu pot ajunge la înţelegere cu sine, dar încă şi mai greu le reuşeşte acest lucru în raport cu lumea din jur. Înclinaţi spre un comportament impulsiv, vă apucaţi de mai multe treburi deodată, crezînd că aveţi destule puteri ca să le scoateţi în capăt pe toate, fiind, totodată, absolut  neatenţi faţă de păreri şi necesităţi străine. Situaţii de conflict sînt posibile, dar nu vor fi în formă gravă. O să vă ajungă înţelepciune să ocoliţi unghiurile ascuţite, găsind un anumit compromis  între dorinţe şi posibilităţi, atît ale dvs., cît şi ale altor oameni. Străduiţi-vă să reţineţi această experienţă.

RACII riscă să ajungă ostaticii propriilor vise. Lumea pe care o vedeţi s-ar putea deosebi sesizabil de ceea cu care v-aţi putea confrunta în realitate. La începutul săptămînii veţi fi cuprinşi de zborul imaginaţiei, aşteptîndu-vă propuneri tentante care v-ar permite să vă realizaţi visele, însă, din păcate, de această dată acestea n-au sorţi de izbîndă. Încercările de-a schimba ceva în viaţă, mai ales în familie, nu vor  avea un rezultat pozitiv. Pentru a păstra liniştea şi bunăstarea străduiţi-vă să minimalizaţi numărul de acţiuni şi anulaţi orice fel de schimbări.

Pe LEI îi aşteaptă o perioadă liniştită petrecută în sînul familiei. Va trebui să rezolvaţi cîteva probleme importante legate de o moştenire sau de distribuirea bugetului casei. Sînt  probabile şi divergenţe de ordin juridic, care nu neapărat vor fi însoţite de conflicte – posibil să fie vorba doar de completarea unor acte şi încheierea unor contracte.  În general săptămîna  o să vă aducă doar evenimente benefice şi momente îmbucurătoare, or, astrele vă recomandă să dedicaţi acest timp celor mai apropiaţi oameni.

FECIOARELE vor nimeri într-un şir de evenimente şi un circuit  al sorţii, fără a cunoaşte ce-i aşteaptă ca urmare. Pe de o parte asemenea poziţie poate fi numită instabilă, iar pe de alta – aceasta poate fi întoarsă în orice parte, inclusiv spre profitul dvs.  Pe parcursul acestei săptămîni va trebui să vă ocupaţi de cucerirea Fortunei.  Dacă veţi depune eforturi, veţi asculta de glasul raţiunii, le veţi calcula şi estima pe toate în prealabil, după care veţi acţiona, atunci o să aveţi succes. Totodată, aşteptaţi-vă la îmbunătăţiri de situaţie în domeniile ce vă interesează, mai întîi de toate în cele materiale, însă mereu bizuiţi-vă pe logică şi nu pe sentimente.

Dacă BALANŢELE au planificat să înceapă în această săptămînă ceva nou, important şi cu perspectivă, atunci astrele le recomandă să nu amîne. Perioada este foarte potrivită pentru cei care sînt  deprinşi să acţioneze cu propriile forţe, contînd doar pe sine. De asemenea, este un timp favorabil pentru toate iniţiativele, în special cele legate de serviciu şi creaţie. Aţi putea beneficia de o susţinere, însă aceasta mai degrabă va avea  forma unei laude şi încurajări, or, din ajutoarele orale mare folos nu-i, în schimb este un lucru bun pentru a alimenta încrederea în sine.    

SCORPIONII vor avea parte de o muncă asiduă chiar de la începutul săptămînii ce ar putea fi peste puterile lor, fapt ce nu-i va putea scăpa de lucru, de vreme ce toate obligaţiunile şi sarcinile vor trebui îndeplinite. La început de săptămînă veţi avea posibilitatea să puneţi baza unui succes în viitor, iar deja pe la mijlocul perioadei veţi avea posibilitatea să vă odihniţi, savurînd  din plăcerile vieţii. Mai aproape de week-end vă sînt contraindicate activităţile energice. Aţi putea să vă simţiţi  închişi şi încătuşaţi în  competenţe, or, toate acestea sînt  din cauza că dvs. încercaţi să faceţi ceea ce în realitate nu merită efortul, iar soarta  (uneori prin terţe persoane) vă dă de ştire.

SĂGETĂTORII din nou nu-şi găsesc locul, şi  la propriu, şi la figurat. Încercările dvs. de-a face ceva (mai mult din cuvinte), de-a da sfaturi şi indicaţii n-au să vă aducă la bine. Neglijenţa verbală, impulsivitatea în fapte şi decizii, precum şi grija primordială şi necondiţionată pentru propriile interese ar putea să vă strice relaţiile cu cei din jur, iar în unele cazuri chiar să vă afecteze situaţia financiară. Străduiţi-vă să vă direcţionaţi  dezlănţuirile verbale  pe cale paşnică.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!