Savanţi din opt ţări au discutat despre identitatea naţională în dialog intercultural
17:57 | 29.10.2015 Categorie: Societate
Chişinău, 29 oct. /MOLDPRES/. Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Biroul Relaţii Interetnice şi Academia de Ştiinţe a Moldovei au organizat astăzi la Chişinău conferinţa ştiinţifică internaţională cu genericul „Identităţi naţionale în dialog intercultural: unitate prin diversitate”, care se va desfăşura în perioada 29-30 octombrie, informează MOLDPRES.
Solicitat de agenţie, profesorul universitar Ion Eremia a afirmat că în cadrul dezbaterilor au fost abordate diverse aspecte ale identităţilor naţionale în dialog intercultural în diferite perioade de timp din istoria Europei de Sud-Est - problema naţionalismului, crizei multiculturalităţii, corelaţiei dintre confesiunile religioase şi naţiune.
Potrivit sursei citate, scopul reuniunii ştiinţifice este să aducă mai multă lumină asupra multiculturalităţii din R. Moldova, alanizînd-o sub diferite aspecte - cultural, istoric, politic, social etc.
La rîndul său, Ludmila Burlaca, şefă de direcţie la Biroul Relaţii Interetnice, a menţionat că obiectivul final al proiectului este lansarea unui dialog academic intercultural permanent prin crearea unui Forum între universităţile şi centrele de cercetare din Chişinău, Comrat, Taraclia şi Tiraspol. Astfel, 20 de profesori şi cercetători, reprezentanţi ai celor patru instituţii vor constitui grupul principal de lucru, care va organiza diferite activităţi, menite să asigure un schimb de opinii şi idei între profesori, cercetători, studenţi ș.a.
Conferinţa va fi organizată anual. La ediţia din acest an au participat experţi din Bulgaria, Germania, Italia, Polonia, R. Moldova, România, Rusia și Ucraina.
(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)