ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Andrian Candu va efectua o vizită oficială la Bruxelles

12:30 | 13.11.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 13 nov. /MOLDPRES/. Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, va efectua o vizită oficială la Bruxelles, în perioada 16-17 noiembrie 2015, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Potrivit programului, Președintele Parlamentului Andrian Candu, va avea întrevederi cu Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, Înaltul Reprezentant pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, Federica Mogherini, Comisarul European pentru extindere și politică de vecinătate, Johannes Hahn, Comisarului pentru Politica Regională, Corina Crețu, Raportorul Parlamentului European pentru Republica Moldova, Petras Auštrevičius, precum și cu conducerea Delegației UE la Comitetul parlamentar de asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova, europarlamentarii Andi Cristea și Michal Boni.

Principalele subiecte care vor fi abordate în cadrul discuțiilor cu oficialii europeni vizează situația politică actuală din Republica Moldova, implementarea Acordului de Asociere și al celui de Liber Schimb.

La Bruxelles, Andrian Candu va participa la ședința Comisiei afaceri externe a Parlamentului European, unde va avea un schimb de opinii cu membrii Comisiei și ai Comitetului parlamentar de asociere Uniunea Europeană – Republica Moldova cu privire la evoluțiile contextului intern din țara noastră.

De asemenea, Președintele Parlamentului va rosti o alocuțiune în cadrul Conferinței organizată de Parlamentul European în colaborare cu Crisis Management Initiative (CMI) cu genericul „Tranziția politică și procesele de pace: experiența parlamentelor naționale și rolul dialogului parlamentar”. La Conferință va mai participa Bașkanul autonomiei găgăuze, Irina Vlah, care va vorbi despre relațiile dintre autonomie și forul legislativ suprem al Republicii Moldova.

Andrian Candu mai are planificate discuții cu experți și formatori de opinie în domeniul politicii externe pe platforma Fundației Friedrich-Ebert-Stiftung.

Vizita Președintelui Parlamentului la Bruxelles are loc în contextul împlinirii unui an de la ratificarea Acordului de Asociere de către Parlamentul European. Pînă în prezent, 26 de state membre UE au ratificat Acordul de Asociere. Legislativul de la Chișinău a ratificat tratatul la 2 iulie 2014.

(Editor L. Alcază) 

img15007762

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!