ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O delegație parlamentară participă la sesiunea APCEMN

10:16 | 25.11.2015 Categorie: Oficial

Chişinău, 25 nov. /MOLDPRES/. Delegația Parlamentului Republicii Moldova participă la cea de-a 46-a sesiune a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN). Reuniunea are loc la București, în perioada 25-27 noiembrie curent, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Din componența delegației fac parte deputații Marcel Răducan, Vladimir Țurcan și Nae-Simion Pleșca.

Participanții la reuniune vor fi salutați, în debutul ședinței plenare, de Preşedintele în exerciţiu al APCEMN, Călin Popescu-Tăriceanu, Președintele Senatului României.

Dezbaterile din cadrul actualei sesiuni APCEMN se vor referi la subiectul „Implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în regiunea CEMN: implicarea parlamentară”.

În cadrul sesiunii vor fi discutate și aprobate rapoartele și recomandările celor 3 comisii specializate ale APCEMN. Comisia afaceri politice și juridice va supune dezbaterilor raportul despre crearea cadrului legal pentru combaterea corupţiei – rolul parlamentelor. Comisia afaceri economice, comerciale, tehnologice și de mediu va examina raportul privind e-guvernarea în statele membre CEMN. La ședința Comisiei afaceri culturale, educaționale și sociale se va discuta raportul cu privire la combaterea traficului ilicit de bunuri culturale în regiunea CEMN.

La sfîrșitul sesiunii, conform principiului rotației, România va transmite președinția APCEMN Federației Ruse.

Parlamentul Republicii Moldova a deținut președinția APCEMN în prima jumătate a anului 2015.

(Editor L. Alcază)

img15008149

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!