ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministerul Economiei a lansat Săptămîna Moldova Eco-Energetică

15:56 | 30.11.2015 Categorie: Economie

Chişinău, 30 nov. /MOLDPRES/. Ministerul Economiei a demarat astăzi Săptămîna Moldova Eco-Energetică. Pe parcursul a patru zile  la Chişinău vor fi organizate mai multe evenimente dedicate promovării eficienţei energetice şi energiei regenerabile ce se vor încheia cu Gala Moldova Eco-Energetică, ceremonia de premiere a celor mai notabile proiecte din acest sector, informează MOLDPRES.

”Este un eveniment de importanță națională prin care ne propunem împreună cu Agenția pentru Eficiență Energetică și partenerii de dezvoltare să trecem în revistă proiectele care ne ajută să devenim mai eficienți din puncte de vedere energetic, adică să producem mai mult și să consumăm mai puțină energie”, a declarat într-o conferință de presă vicepremierul, ministrul în exerciţiu al Economiei, Stephane  Bride.

Oficialul a adăugat că dacă în 2012 abia de puteau fi identificate proiecte pentru a participa la Gala Moldova Eco-Energetică, în anul următor numărul lor a crescut semnificativ. De la lansarea primei ediții au fost înscrise în competiție peste 200 de proiecte de eficiență energetică și surse de energie regenerabilă, din care 48 au fost premiate.

”Dependența noastră de importul de resurse energetice s-a redus cu 8 la sută, pînă la 88% din consumul final, datorită efortului de a fi mai eficienți atît în sectorul public, cît și cel privat. Această performanță denotă faptul că măsurile de eficiență energetică și proiectele de energie regenerabilă pot deveni alternativa pe care mizăm toți”, a mai spus ministrul în exercițiu al Economiei.

Directorul Agenției pentru Eficiență Energetică, Mihai Stratan, a prezentat principalele activități ale agendei Săptămînii Moldova Eco-Energetică. ”Este pentru prima dată cînd o săptămînă întreagă este dedicată subiectului energetic și anume prin prisma valorificării întregului potențial de proiecte care sînt implementate și planurilor pe care le avem”, a menționat Stratan.

În cadrul Săptămînii Eco-Energetice va fi lansat conceptul de „autonomie energetică locală”, ce presupune o nouă paradigmă pentru sectorul energetic din Moldova. „Noua abordare, de jos în sus, va permite să asigurăm localitățile cu resurse energetice necesare și, într-un final, să sporim securitatea energetică a întregii țări”, a declarat Mihai Stratan. 

Agenda evenimentelor include Tîrgul proiectelor eco-responsabile, Forumul „Bioenergie - 2015: Către o autonomie energetică locală”, aflat la a treia ediţie. Forumul din acest an va dezbate subiectul producerii concomitente a energiei termice şi electrice în urma utilizării deşeurilor din biomasă. Pe 3 decembrie se va desfășura Atelierul „Performanţa energetică a clădirilor şi mecanisme de sprijin”, la care va fi prezentată viziunea experţilor europeni în dezvoltarea municipiului Chişinău şi creşterea performanţei energetice a clădirilor. Săptămîna se va încheia cu Gala de premiere a celor mai notabile proiecte din sectorul eco-energetic. De asemenea, va fi lansat Centrul de informare pentru energie sustenabilă.

Săptămîna Eco-Energetică este organizată de Ministerul Economiei, Agenţia pentru Eficienţă Energetică şi Proiectul „Energie şi Biomasă”, finanţat de Uniunea Europeană şi implementat de Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare. 

(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan) 

img15008311

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!