ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai multe localități din țară au rămas fără energie electrică din cauza vîntului puternic

17:43 | 01.12.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 1 dec. /MOLDPRES/. În urma vîntului puternic de astăzi, 14 localități din cinci raioane ale țării au rămas fără curent electric, iar la o grădiniță și un gimnaziu din raionul Călărași acoperișul a fost parțial distrus, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale al MAI, Diana Țurcanu, a precizat că ”vîntul a distrus parțial acoperișul de la grădinița din satul Bravicea și gimnaziul din Țibirica, raionul Călărași, iar cinci localități din raionul Soroca, patru din Ungheni, trei din Ocnița și cîte una din Briceni și Fălești au fost parțial deconectate de la energia electrică”.

Potrivit unui comunicat al companiei „Red Union Fenosa”, vîntul a afectat o parte a rețelelor electrice, astfel au fost create situaţii de insecuritate. Cetățenii sînt îndemnați să respecte regulile de securitate în situaţii de intemperii sau de avarie a instalațiilor electrice.

Pentru a înlătura defecţiunile şi a relua furnizarea energiei electrice către consumatori, întreprinderea a mobilizat mai multe grupe operative.

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis o avertizare de cod galben de vînt puternic pentru azi și mîine, pe întreg teritoriul ţării.

(Reporter P. Beregoi, editor A. Răileanu)

img15008361

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!