ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ortodocşii de stil vechi sărbătoresc Intrarea Maicii Domnului în Biserică

12:42 | 04.12.2015 Categorie: Societate

Chişinău, 4 dec. /MOLDPRES/. Creştinii ortodocşi de stil vechi sărbătoresc astăzi Intrarea Maicii Domnului în Biserică, prima sărbătoare creştină de la începutul Postului Crăciunului, informează MOLDPRES.

Intrarea Maicii Domnului în Biserică este cunoscută în popor sub numele de Vovidenia sau Ovidenia şi aminteşte de momentul în care Fecioara Maria a fost adusă de părinţii săi, Ioachim şi Ana, la Templul din Ierusalim. 

Intrarea în Templul din Ierusalim a Maicii Domnului s-a întîmplat într-o zi, pe cînd Maria avea doar trei ani, iar părinţii împlineau făgăduinţa că, atunci cînd vor fi părinţi, vor închina copilul lui Dumnezeu.  

În popor ziua Intrării Maicii Domnului în Biserică este considerată a fi o zi magică. În această zi se fac previziuni referitoare la oameni şi la vreme. Numele de Vovidenie provine din slavonă şi se traduce "ceea ce se face văzută". Se spune că în ziua se Vovidenie se deschid cerurile şi credincioşii înţeleg graiul animalelor. Cum va fi vremea în această zi, aşa va fi toată iarna.

Sărbătoarea este cinstită de credincioşi prin rugăciune şi bucate de post, peşte şi lumînări, duse la biserică şi sfinţite, pentru a dobîndi sănătate, bucurii, reuşite şi o bună vedere. Tradiţia spune că atunci cînd credincioşii respectă această sărbătoare, în anul următor vor avea hambarele pline şi belşug în gospodărie.

Intrarea Maicii Domnului în Templul de la Ierusalim este asociată cu metafora luminii. De aceea, în căminele credincioşilor este bine ca lumina candelei şi focul din sobe sau şemineu să ardă toată noaptea. De Vovidenie, se fac pomeniri pentru cei care au murit fără lumînare şi cei înecaţi. Împotriva farmecelor şi a pagubei, de Ovidenie, uşile şi ferestrele se ung cu usturoi.

(Reporter D. Moraru, editor L. Alcază) 

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!