ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un Pom de Crăciun de 15 metri a fost inaugurat în satul Avdarma din UTA Gagauz-Yeri

13:27 | 05.12.2015 Categorie: Regiuni

Chişinău, 5 dec. /MOLDPRES/. În satul Avdarma din UTA Gagauz-Yeri a fost instalat un Pom de Crăciun, care are o înălţime de 15 metri, mărime impresionantă pentru o localitate rurală. „Pentru prima dată bradul de sărbătoare este mai înalt decît principalele edificii ale localităţii”, a afirmat preşedintele Consiliului sătesc, Piotr Gargalîc, transmite MOLDPRES.

Luminile pomului au fost aprinse în prima zi de iarnă, iar la instalarea acestuia a lucrat timp de patru zile o echipă de specialişti de la Chişinău.  

„Am decis că principalul pom din an trebuie să fie o frumuseţe, dar să nu afecteze natura. Acesta reprezintă o compoziţie consolidată care are diametrul de cinci metri şi o greutate de peste şase tone. Pentru ornamentarea bradului au fost folosite 30 de mii de beculeţe, 250 de jucării şi ghirlande de 140 de metri”, a menţionat Petru Gargalîc pentru portalul satului Avdarma.

În capitală, pentru sărbătorile de iarnă a fost împodobit un brad din faţa Catedralei „Naşterea Domnului”. Pomul are o înălţime de aproximativ 18 metri, după ce i-au fost aplicate extensii. 

Satul Avdarma face parte din municipiul Comrat şi are o populaţie de aproximativ patru mii de locuitori. Localitatea are o infrastructură dezvoltată, fiind asigurată cu reţele de apă şi canalizare, telefonie. În sat activează centre de business, sportiv şi de sănătate, o casă de cultură, şcoli de pictură, de muzică, de coregrafie, un spaţiu amenajat pentru concerte în aer liber etc. Locuitorii din Avdarma au un ziar local, un post de radio şi un site actualizat la zi cu reportaje video şi emisiuni.

(Reporter L. Grubîi, editor L. Alcază)

img15008520

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!