Vaccinarea contra gripei va începe în R. Moldova pe 21 decembrie
13:24 | 09.12.2015 Categorie: Societate
Chişinău, 9 dec. /MOLDPRES/. Campania de vaccinare împotriva gripei sezoniere va începe la 21 decembrie, a anunţat Ruxanda Glavan, ministrul în exerciţiu al Sănătăţii, informează MOLDPRES.
Potrivit oficialului, vaccinul antigripal va fi recepţionat în ţară începînd cu 15 decembrie, astfel că pe 21 decembrie va începe campania de vaccinare.
Ghenadie Leşco, şeful Serviciului achiziţii din cadrul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, a precizat pentru MOLDPRES că pînă acum au fost organizate două licitaţii pentru procurarea serului antigripal. Ambele licitaţii însă au fost anulate, pe motiv că agenţii economici au prezentat oferte de vaccinuri, care nu corespund cerinţelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.
La rîndul său, Constantin Spînu, vicedirector al Centrului Naţional de Sănătate Publică, a specificat pentru agenţie că în sezonul rece actual sînt necesare circa 150 mii de doze de vaccin antigripal. Gratuit, contra gripei, urmează a fi vaccinate persoanele bolnave de tuberculoză, diabet zaharat, pacienţii care suferă de insuficienţă cardiacă, renală, hepatică, copiii şi bătrînii care se află în internate, angajaţii din medicină, colaboratorii poliţiei de frontieră, militarii.
Potrivit lui Spînu, de la începutul sezonului rece în ţară nu a fost confirmat prin teste de laborator niciun caz de gripă, fiind înregistrate doar viroze.
Anul trecut, în Republica Moldova s-au îmbolnăvit de gripă mai mult de 1500 de persoane, iar 15 pacienţi au murit, ca urmare a complicaţiilor provocate de viruşi gripali.
(Reporter D. Moraru, editor L. Alcază)