Curtea de Apel Chișinău a respins recursul avocaților fostului premier Vlad Filat
16:01 | 17.12.2015 Categorie: Politică
Chişinău, 17 dec. /MOLDPRES/. Curtea de Apel Chișinău a respins astăzi recursul avocaților fostului premier Vlad Filat, împotriva încheierii Judecătoriei Buiucani din 10 decembrie, care prevede prelungirea arestului preventiv cu încă 30 de zile, informează MOLDPRES.
Liberal-democratul nu a fost prezent la ședința de judecată. Procurorul a menționat că a fost prezentată o cerere prin care s-a solicitat ca şedinţa să aibă loc în lipsa ex-premierului, însă nu a fost invocat un motiv privind starea de sănătate.
După două ore de şedinţă procurorul Adriana Bețișor a declarat că „între timp, am audiat și alți martori care au confirmat o serie de afirmații. Am acumulat probe, înscrisuri care atestă o parte din ceea ce este indicat în denunț. Care este poziția domnului Filat noi nu cunoaștem, de vreme ce acesta nu a făcut declarații oficiale”, a precizat Beţişor.
Avocatul fostului premier, Igor Popa a menţionat că nu este de acord cu decizia magistraţilor, din motiv că au fost depistate mai multe încălcări de procedură.
„Nu sîntem de acord cu decizia magistraților, cel puțin din două considerente - probele au fost acumulate cu încălcări grave de procedură, respectiv acestea sînt nule. În al doilea rînd, presupunem că martorii și denunțătorii din acest dosar penal au fost constrînși psihic pentru a depune mărturii. Domnul Filat nu a făcut declarații deoarece nu are încredere în actorii care fac justiție în R. Moldova. Vom depune mărturii doar în fața unor actori imparțiali și obiectivi”, a spus Popa.
Vlad Filat a fost reţinut pe 15 octombrie, în baza unui mandat emis de Centrul Naţional Anticorupţie, după ce Parlamentul a decis suspendarea imunităţii sale.
Pe 18 octombrie Judecătoria Buiucani i-a aplicat fostului premier un mandat de arest preventiv pentru 30 de zile, iar pe 11 noiembrie şi ulterior pe 10 decembrie judecătorii au prelungit arestul parlamentarului cu încă 30 de zile, pînă pe 14 decembrie şi respectiv 13 ianuarie.
(Reporter A. Plitoc, editor M. Jantovan)