Eugeniu Revenco a fost acreditat în calitate de Ambasador în Letonia
15:55 | 17.12.2015 Categorie: Oficial
Chişinău, 17 dec. /MOLDPRES/. Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Letonia, Eugeniu Revenco a prezentat Președintelui R. Letonia, Raimonds Vējonis, scrisorile de acreditare, precum și de rechemare a predecesorului său, transmite MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.
Ceremonia de acreditare a avut loc la reședința Președintelui Blackheads’ House, acest eveniment marcînd începutul activității oficiale de Ambasador în Letonia.
După prezentarea scrisorilor de acreditare, Preşedintele Raimonds Vējonis şi Ambasadorul Eugeniu Revenco au discutat despre buna dezvoltare a relaţiilor bilaterale, dinamica și evoluția relațiilor economice, contextul politic intern, precum și importanța cooperării regionale. De asemenea, Președintele Letoniei a reiterat susținerea țării sale acordată Republicii Moldova pentru realizarea agendei europene și implementarea reformelor necesare.
Totodată, Ambasadorul Eugeniu Revenco a fost primit în audiență de Președintele Saeima, Ināra Mūrniece, în cadrul căreia s-a discutat despre interesul dinamizării relațiilor parlamentare și intensificarea cooperării pe segmentul educațional, interparlamentar și economic.
(Editor M. Jantovan)