Pentru semifinalele naționale ”Eurovision 2016” au fost selectate 24 de piese
12:56 | 20.12.2015 Categorie: Cultură
Chişinău, 20 dec. /MOLDPRES/. IPNA Compania „Teleradio-Moldova” a desfășurat ieri seară audiţiile publice ale pieselor înscrise în selecţia naţională a concursului Eurovision 2016. În urma audiţiilor, din cele 47 de piese prezentate juriul a selectat 24, care vor intra ulterior în competiţie pentru un loc în finală, relatează MOLDPRES.
Solicitat de agenție, membrul comitetului de organizare, Leonid Melnic, producător general al postului de televiziune Moldova 1, a declarat că în semifinale au acces interpreții Valeriu Pașa, Cristina Pintilie, Viola, Valentin Uzun, Doinița Gherman, formația ”DoReDos” ș.a.
Potrivit sursei citate, selecția a fost organizată foarte bine. ”Concurenții au dispus de condițiile tehnice necesare pentru a-și prezenta piesele live”, a precizat Melnic.
Prima semifinală a selecţiei naţionale Eurovision va avea loc pe 23 februarie 2016, iar a doua - pe 25 februarie. Finala naţională a concursului se va desfăşura pe 27 februarie.
Cea de-a 61-a ediţie a Concursului internaţional de muzică “Eurovision Song Contest” va avea loc la Stockholm, Suedia, între 10 şi 14 mai 2016. Republica Moldova participă la acest concurs din 2005. În acel an ţara noastră a obţinut cel mai bun rezultat de pînă acum, formaţia “Zdob şi Zdub” plasîndu-se pe locul şase.
(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)