Agenda zilei de luni, 28 decembrie 2015
09:13 | 28.12.2015 Categorie:
EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII
Preşedintele Asociaţiei obşteşti „Apărătorul Copilului”, Tamara Plămădeală, ex-avocat parlamentar pentru protecţia dreptului copilului invită reprezentanţii mass-media la conferinţa de presă cu tema „Adopţia forţată a trei fraţi minori în SUA - o depăşire a atribuţiilor Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei”.
Ora 11.00, Agenţia IPN.
***
Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, renumitul compozitor Eugen Doga, academician, va susţine, în premieră, un recital academic de muzică de cameră.
Ora 11.00, Academia de Ştiinţe a Moldovei, Sala Azurie, bd. Ştefan cel Mare şi Sfînt, 1.
***
Uniunea Scriitorilor Europeni va inaugura Filiala a 18-a, în R. Moldova.
Ora 11.00, Sala Mare a Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” din Chișinău.
***
La Muzeul Național de Istorie a Moldovei este prezentată, pînă pe 15 ianuarie 2016, expoziția „Identităţile heraldice ale R. Moldova”. Evenimentul este dedicat împlinirii a 25 de ani de la aprobarea Drapelului și Stemei de stat şi aniversării a 20-a a instituirii Comisiei Naţionale de Heraldică de pe lîngă Preşedintele Republicii Moldova.
***
La Muzeul Naţional de Artă al Moldovei este deschisă, pînă pe 17 ianuarie, expoziţia personală a plasticianului Emil Childescu.
***
Aceeași instituție găzduiește, de asemenea pînă la 17 ianuarie, expoziția ”Porțile cerului”, care prezintă icoane realizate de artiști din România.
***
La Centrul expozițional ”C. Brâncuși” este deschisă, pînă pe 3 ianuarie, expoziția personală a plasticianului Vadim Palamarciuc.
***
Aceeași instituție găzduiește, de asemenea pînă la 3 ianuarie, expoziția personală conceptuală a Nataliei Ciornaia.
(Editor L. Alcază)