Prim-ministrul interimar a prezidat şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale
18:50 | 18.01.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 18 ian. /MOLDPRES/. Premierul în exerciţiu Gheorghe Brega a convocat în această după-amiază şedinţa Comisiei pentru Situaţii Excepţionale, în cadrul căreia a fost examinată situaţia creată ca urmare a căderii de precipitaţii masive din ultimele două zile, a relatat pentru MOLDPRES Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Executivului.
Potrivit informaţiei prezentate în şedinţă, în total au fost blocate 74 de localităţi din sudul ţării, cele mai afectate fiind raioanele Ştefan Vodă şi Căuşeni, iar 16 localităţi sînt total sau parţial deconectate de la sursele de energie electrică.
Ministerul Educaţiei a raportat că astăzi, din cauza stării drumurilor şi frecvenţei reduse a elevilor, a fost sistată complet activitatea în 65 instituţii din şase raioane (Cahul, Cantemir, Căuşeni, Ştefan Vodă, Taraclia şi UTA Găgăuzia), iar în şapte instituţii din raioanele Cahul, Cantemir şi Căuşeni a fost redus regimul de activitate. Totodată, nu s-a realizat transportarea elevilor pe 53 de rute şcolare în nouă raioane. Astfel, 2112 elevi din 59 localităţi nu au mers astăzi la şcoală.
Pentru înlăturarea consecinţelor ninsorilor au fost antrenate 193 utilaje speciale, alte 70 de utilaje urmează să fie implicate în această seară, inclusiv din dotarea Armatei Naţionale şi a Agenţiei "Moldsilva", conform dispoziţiei Premierului interimar.
Gheorghe Brega a cerut să fie acordată o atenţie specială persoanelor care necesită asistenţă medicală, între care femei gravide, pentru a evita situaţii critice.
Administraţia de Stat a Drumurilor a informat că, pentru moment, instituţia dispune de suficient material antiderapant, iar lucrările de deszăpezire vor derula toată noaptea.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în următoarele zile, pe teritoriul Republicii Moldova precipitaţii nu vor mai cădea. Totodată, se prognozează o scădere esenţială a temperaturii aerului, astfel încît pe timp de noapte se vor înregistra pînă la – 20 de grade.
(Editor L. Alcază)