ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Parlamentul a acordat vot de încredere Guvernului condus de Pavel Filip

16:36 | 20.01.2016 Categorie: Politică

Chişinău, 20 ian. /MOLDPRES/. Deputații au acordat astăzi vot de încredere Guvernului condus de Pavel Filip, informează MOLDPRES.

Noul Cabinet de miniștri a fost susținut de 57 de deputați, dintre cei 68 prezenți la ședință.

Noul Executiv va fi condus de premierul Pavel Filip și va avea următoarea componență: Calmîc Octavian – ministru al economiei; Galbur Andrei – ministru al afacerilor externe şi integrării europene; Armașu Octavian - ministru al finanţelor; Cebotari Vladimir - ministru al justiţiei; Jizdan Alexandru – ministru al afacerilor interne; Şalaru Anatolie – ministru al apărării; Bîtca Vasile – ministru al dezvoltării regionale şi construcţiilor.

Totodată, Grama Eduard va ocupa funcția de  ministru al agriculturii şi industriei alimentare; Chirinciuc Iurie – ministru al transporturilor şi infrastructurii drumurilor; Munteanu Valeriu – ministru al mediului; Fusu Corina – ministru al educaţiei; Babuc Monica – ministru al culturii; Grigoraș Stela – ministru al muncii, protecţiei sociale şi familiei; Glavan Ruxanda – ministru al sănătăţii; Zubcu Victor – ministru al tineretului şi sportului; Botnari Vasile – ministru al tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor.

În viitorul Guvern vor fi patru viceprim-miniștri: Brega Gheorghe, Balan George, Calmîc Octavian și Galbur Andrei.

 (Reporter A. Plitoc, editor L. Alcază)

img16000468

img16000468

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!