ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Protestele au continuat și astăzi în capitală

14:36 | 21.01.2016 Categorie: Politică

Chişinău, 21 ian. /MOLDPRES/. Protestele au continuat și astăzi în capitală. Simpatizanți şi susţinători ai Platformei DA, PSRM și ai partidului condus de Renato Usatîi au mărșăluit în fața unor clădiri administrative, manifestîndu-și dezacordul față de investirea noului Executiv condus de Pavel Filip. Protestatarii au cerut organizarea alegerilor anticipate, informează MOLDPRES.

Liderii Platformei DA, ai PSRM și Renato Usatîi, care pînă nu demult protestau separat, astăzi s-au solidarizat într-un marș comun. Ei au îndemnat cetățenii să își ceară drepturile pașnic, dar ferm și au reiterat faptul că optează pentru alegeri parlamentare anticipate, care după părerea lor ar aduce “liniște în societate”.

”Țara e cu noi. Avem același scop și ne unim pentru a obține rezultate”,a  spus Antrei Nastase, unul din liderii Platformei DA. Și șeful fracțiunii PSRM în CMC, Ion Ceban a specificat că indiferent de culoare politică, protestatarii au același scop – alegeri parlamentare anticipate.

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi și-a îndemnat susținătorii să protesteze civilizat și să nu admită provocări.

Timp de cîteva ore protestatarii au mărșăluit în fața sediului Parlamentului unde au cerut alegeri anticipate și a clădirii Moldtelecom unde au solicitat companiei explicații cu privire la sistarea transmisiei unui post privat de televiziune.

După acțiunea din fața Moldtelecom protestarii la îndemnul liderului PSRM Igor Dodon s-au întreptat spre sediul Curții Constituționale unde deputații socialiști planificau să depună o sesizare cu privire la contestarea procedurii de investire a Guvernului și decretului Președintelui de numire a Guvernului Filip.

Astăzi speakerul Adrian Candu a anunțat că a invitat la dialog liderii protestatarilor, însă discuțiile au fost amînate.

În după-amiaza zilei de ieri deputații au acordat vot de încredere Guvernului condus de Pavel Filip. Noul Cabinet de miniștri a fost învestit în cadrul unei ședințe ce a durat jumătate de oră și a fost susținut de 57 de deputați, dintre cei 68 prezenți la ședință. Tot ieri mii de simpatizanți ai Platformei Demnitate și Adevăr, ai PSRM și ai partidului condus de Renato Usatîi au protestat în fața sediului Parlamentului și au cerut deputaților să nu voteze un Guvern condus de democratul Pavel Filip și să opteze pentru anticipate. După învestirea Cabinetului de miniștri protestatarii au cerut anularea votului. 

(Reporter A. Zara, editor F.  Galaico)

 

img16000502

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!