Șase pensiuni agroturistice din R. Moldova au fost incluse într-o nouă rețea de turism internațional
12:35 | 28.01.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 28 ian. /MOLDPRES/. Șase pensiuni agroturistice din R. Moldova au fost incluse recent într-o nouă rețea de turism internațional și certificate la standardele de calitate CerTour, relatează MOLDPRES.
Președintele Asociației de Dezvoltare a Turismului în Moldova, Viorel Miron, a menționat astăzi la o conferință de presă că cele șase pensiuni agroturistice sînt ”Eco-resort Butuceni”, ”Casa din Luncă”, ”Casa Verde” și ”Vila Roz” (toate patru din raionul Orhei), ”Hanul lui Hanganu” (r-nul Rezina) ”Fata Morgana” (Dubăsari). Ele au fost evaluate, certificate și incluse în rețeaua internațională datorită implementării proiectului ”Sistem de certificare a calității în agroturism CerTour”, care s-a desfășurat în perioada mai 2013-decembrie 2015, în cadrul programului ”Bazinul Mării Negre”, cu suportul Uniunii Europene.
”Scopul proiectului CerTour este de a promova agroturismul în țările partenere precum Grecia, Bulgaria, Armenia, Georgia, Ucraina etc. și a îmbunătăți calitatea serviciilor prestate, prin aplicarea unui standard de calitate comun”, a precizat Miron.
Proprietarii celor șase pensiuni, prezenți la conferința de presă, au relevat că ”infrastructura proastă, atitudinea și aportul minim al autorităților publice locale frînează într-o anumită măsură dezvoltarea turismului în țara noastră”.
Sistemul de Certificare CerTour a autentificat pînă în prezent 255 de agropensiuni din 12 țări.
În R. Moldova își desfășoară activitatea circa 20 de agropensiuni. Conform datelor statistice ale Poliției de Frontieră, anual țara noastră este vizitată de aproximativ două milioane de turiști străini.
(Reporter P. Beregoi, editor M. Jantovan)