Conducătorii Serviciului Fiscal și celui Vamal au fost demiși
10:15 | 29.01.2016 Categorie: Economie
Chişinău, 29 ian. /MOLDPRES/. Șeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru și directorul general al Serviciului Vamal, Tudor Baliţchi, au fost demiși din funcții prin ordinul ministrului Finanțelor, Octavian Armașu, relatează MOLDPRES.
Ministerul Finanţelor a informat că Ordinul cu privire la încetarea raporturilor de serviciu prin demisie ale celor doi funcționari, în temeiul prevederilor art. 65 alin. (1) din Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, a fost semnat la 28 ianuarie. Potrivit articolului respectiv, ”funcţionarul public poate înceta raporturile de serviciu prin demisie comunicată în scris persoanei/organului care are competenţa legală de numire în funcţie”.
”Totodată, referitor la declaraţiile Prim-ministrului Pavel Filip cu privire la controalele excesive efectuate asupra agenţilor economici, care sînt intimidaţi şi de la care se cere mită, referindu-se la implicarea mai multor structuri de stat cu atribuţii de control, în mod special, la Inspectoratul Fiscal Principal de Stat şi Serviciul Vamal, Ministerul Finanţelor comunică că, în perioada următoare, va fi pornită ancheta de serviciu pe instituţiile nominalizate”, se mai spune în comunicatul respectiv.
Demisia vine după ce acum două zile Premierul Pavel Filip a solicitat introducerea unui moratoriu pe o perioadă de trei luni asupra controalelor efectuate de Fisc și Poliția economică și a cerut suspendarea din funcție a conducătorilor Fiscului, Vămii și Poliției Economice.
”Controalele se desfășoară cu abuzuri uriașe, iar uneori agentul economic este supus la trei-patru controale timp de o săptămînă. Se deschide un tablou destul de îngrijorător. Suspiciunile care planează asupra Fiscului, Poliției Economice, Vămii și asupra conducătorilor acestor instituții trebuie clarificate, iar abuzurile oprite. Avem informații că se plătește mită în sume enorme”, a declarat Premierul în ședința Guvernului.
Pe 28 ianuarie șeful-adjunct al Inspectoratului General de Poliție, Gheorghe Cavcaliuc, în baza anchetei de serviciu dispuse de ministrul Afacerilor Interne, Alexandru Jizdan, a semnat un ordin prin care îl suspendă din funcție pe șeful Direcției Fraude Economice a Inspectoratului National de Investigații, pe perioada investigațiilor dispuse de către Prim-ministrul Pavel Filip în cadrul ședinței de Guvern.
(Reporter V. Bercu, editor M. Jantovan)