ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ministrul de Externe Andrei Galbur l-a primit pe şeful Delegaţiei UE în R. Moldova

12:51 | 29.01.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 29 ian. /MOLDPRES/. Vicepremierul Andrei Galbur, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene a avut astăzi o întrevedere cu şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău, ambasadorul Pirkka Tapiola, relatează MOLDPRES cu referire la Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media al MAEIE.

În cadrul discuţiei au fost abordate subiecte legate de priorităţile Guvernului Filip pentru perioada imediat următoare, în particular, vizînd reluarea dialogului cu Fondul Monetar Internaţional şi cu alţi parteneri strategici de dezvoltare, accelerarea implementării reformelor stipulate în Acordul de asociere cu Uniunea Europeană, aplicarea prevederilor zonei de liber schimb pe întreg teritoriul Republicii Moldova şi altele.

Cei doi oficiali au făcut un schimb de opinii pe marginea situaţiei interne din R. Moldova şi căilor de soluţionare a problemelor cu care se confruntă societatea moldovenească. 

(Editor M. Jantovan)

img16000749

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!