Guvernul a aprobat un proiect cu privire la integritate ce prevede inclusiv confiscarea averilor obținute ilegal
19:04 | 03.02.2016 Categorie: Politică
Chişinău, 3 feb. /MOLDPRES/. Proiectul de Lege cu privire la Centrul Național de Integritate (CNI), parte a pachetului legislativ cu privire la integritate, a fost aprobat în ședința de astăzi a cabinetului de miniștri. Proiectul prevede inclusiv ”confiscarea averii cu caracter nejustificat în baza unei hotărîri definitive a instanței de judecată”, informează MOLDPRES.
Pachetul de legi cu privire la integritate, care face parte din strategia de reformare a justiţiei, mai include proiectul de lege privind declararea averii și intereselor. Printre documentele importante, elaborate de Ministerul Justiţiei și examinate de Guvern se numără și proiectul pentru modificarea și completarea unor acte legislative.
Potrivit proiectului, CNI este o autoritate publică independentă care are drept obiectiv asigurarea integrității în exercitarea funcției publice sau de demnitate publică și prevenirea corupției prin realizarea controlului averii și intereselor personale. Centrul va avea mai multe pîrghii de a controla averile funcţionarilor, în conformitate cu prevederile Convenţiei ONU privind combaterea corupţiei.
Conducerea CNI va fi aleasă prin concurs. Preşedintele şi vicepreşedintele vor fi numiţi în funcţie de şeful statului, pe un mandat de cinci ani. Persoanele care vor ajunge la conducerea instituţiei trebuie să deţină cetăţenia Republicii Moldova şi să aibă o experienţă de muncă în domeniul justiţiei de cel puţin şapte ani. La fel, persoana trebuie să aibă o reputaţie ireproşabilă şi să nu fie membru de partid. Nu vor putea candida pentru funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al CNI, persoanele care au fost agenți sub acoperire sau informatori ai serviciilor de informaţii pînă în anul 1991.
Un Consiliul de Integritate, numit de Parlament, va monitoriza activitatea CNI, inclusiv organizarea concursului pentru ocuparea funcției de președinte și vicepreședinte al CNI, analiza rapoartelor anuale ale Centrului. Consiliul va propune șefului statului numirea și revocarea din funcție a președintelui și vicepreședintelui CNI.
Declaraţiile de avere şi interese vor fi verificate de inspectorii de integritate, care vor avea mai multă autonomie. Aceştia vor putea, de exemplu, accesa datele cu caracter personal. Proiectul prevede declararea tuturor veniturilor obţinute pe parcursul unui an, care vor fi comparate cu investiţiile şi cheltuielile efectuate în aceeaşi perioadă.
Ministerul Justiţiei mai propune ca funcţionarii să-şi declare nu doar proprietăţile pe care le deţin în ţară, dar şi cele de peste hotare. De asemenea, vor fi obligaţi să-şi facă publice averile consilierii de toate nivelurile, conducătorii întreprinderilor de stat, dar şi şefii societăţilor pe acţiuni în care statul deţine cotă, membrii Consiliului de observatori al Instituţiei, membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi ai Consiliului Superior, personalul din cabinetul persoanelor cu funcţii de demnitate publică etc.
Din anul 2018, declaraţiile de avere şi interese vor fi depuse obligatoriu online.
Legea cu privire la Centrul Național de Integritate și Legea privind declararea averii și intereselor, după examinarea și adoptarea de către |Parlament, vor intra în vigoare din 2016, cu excepția unor prevederi.
(Reporter V. Bercu, editor L. Alcază)