ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a avut o întrevedere cu Ambasadorul Finlandei în Republica Moldova

15:45 | 04.02.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 4 feb. /MOLDPRES/. Viceprim-ministrul Gheorghe Bălan a avut astăzi o întrevedere cu Paivi Pohjanheimo, Ambasadorul Finlandei în Republica Moldova, cu sediul la Bucureşti, comunică MOLDPRES cu referire la Biroul pentru reintegrare.

În debutul întrevederii, Ambasadorul a salutat instituirea noului Guvern în Republica Moldova, exprimînd speranţa că actualul Cabinet de miniştri va reuşi să asigure stabilitatea politico-economică în ţară, continuînd realizarea reformelor și implementarea prevederilor Acordului de Asociere RM-UE.

În context, Viceprim-ministrul a asigurat că promovarea vectorului de integrare europeană rămîne o prioritate pe agenda actualului Guvern, menţionînd angajamentele asumate de Executiv, printre acestea figurînd punerea în practică a măsurilor urgente de redresare a situaţiei social-economice din ţară, lichidarea restanţelor la capitolul implementării Acordului de Asociere RM-UE, realizarea unei agende de lucru exigente pentru următoarele 100 de zile, astfel încît, la expirarea acestora, rezultatele să fie resimţite de populaţie.

În partea ce ține de problematica transnistreană, Vicepremierul a făcut o scurtă trecere în revistă a evoluțiilor și situației actuale în procesul de reglementare, accentuînd că Guvernul își propune să asigure o comunicare permanentă cu partenerii externi și organizațiile internaționale relevante, să intensifice dialogul Chișinău-Tiraspol la toate nivelurile, să mențină stabilitatea în Zona de Securitate și să identifice soluții la cele mai stringente probleme cu care se confruntă populația de pe ambele maluri ale Nistrului. Identificarea unei soluții politice viabile pentru conflictul transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a țării, reprezintă una din prioritățile-cheie pe agenda Guvernului.

Gheorghe Bălan a reiterat necesitatea continuării necondiţionate a negocierilor în cadrul formatului „5+2” și a menținerii funcționalității tuturor platformelor existente de dialog.

În altă ordine de idei, interlocutorii au discutat probleme ce vizează asigurarea liberei circulaţii în regiune, situaţia şcolilor moldovenești cu predare în grafie latină, implementarea DCFTA în regiunea transnistreană ș.a.

În încheiere, Paivi Pohjanheimo a mulţumit Viceprim-ministrului pentru dialogul amplu și a reafirmat susţinerea Finlandei pentru implementarea obiectivelor fixate de Guvern pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.

(Editor A. Răileanu)

img16000944

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!