Sindicatele s-au pronunţat împotriva proiectului de Lege privind moratoriul asupra controlului de stat
16:45 | 10.02.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 10 feb. /MOLDPRES/. Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova s-a pronunţat astăzi împotriva proiectului de Lege privind moratoriul asupra controlului de stat, instituit de Guvern la 3 februarie curent, informează MOLDPRES.
“Este de neînţeles aplicarea moratoriului asupra controlului de stat, ce vizează Inspectoratul de Stat al Muncii, care are menirea să asigure respectarea documentelor internaţionale, legislative şi a altor acte normative, referitoare la contractele individuale de muncă. Elaborarea unui astfel de act legislativ, fără a ţine seama de drepturile fundamentale ale salariaţilor, nu se încadrează în principiile unui stat de drept sau chiar contravine acestora”, se menționează într-un comunicat al CNSM.
“Confederaţia Naţională a Sindicatelor din Moldova este ferm convinsă că nu poate fi adus niciun argument fondat în susţinerea instituirii moratoriului asupra controlului de stat, care va expune unor riscuri ridicate viaţa omului la locul de muncă şi chiar va conduce la creşterea accidentelor de muncă, inclusiv la încurajarea aplicării muncii la negru”, se menţionează în comunicat.
Sindicatele îşi exprimă convingerea că Parlamentul Republicii Moldova nu va admite stabilirea moratoriului asupra controlului de stat, acțiune care are drept scop asigurarea respectării drepturilor fundamentale ale salariaţilor, precum şi a dispoziţiilor actelor internaţionale, care constituie un angajament al Republicii Moldova, asumat, în primul rînd, în faţa Organizaţiei Internaţionale a Muncii.
La 3 februarie Guvernul a aprobat proiectul de lege privind moratoriul asupra controalelor de stat la agenții economici pentru o perioadă de trei luni, care prevede asigurarea unui cadru favorabil dezvoltării mediului de afaceri, optimizării legislative şi instituţionale a controalelor de stat. Premierul Pavel Filip a menţionat că documentul are scopul de a limita intervențiile abuzive ale organelor de control faţă de persoanele fizice și juridice care desfășoară activitatea de întreprinzător în Republica Moldova. Proiectul respectiv de lege urmează să fie examinat de Parlament.
(Reporter D. Moraru, editor L. Alcază)