ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Executivul a aprobat noi remanieri de cadre

19:09 | 10.02.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 10 feb. /MOLDPRES/. Membrii Cabinetului de miniştri au aprobat astăzi remanieri de cadre în ministere şi alte instituţii subordonate, relatează MOLDPRES cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului. 

Astfel, mai mulţi viceminiştri au fost reconfirmaţi în funcţie. La Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor au fost reconfirmaţi viceminiştrii Ion Stratulat, Anatol Usatîi şi Anatolie Zolotcov, iar la Ministerul Transporturilor şi Insfrastructurii Drumurilor Sergiu Bucataru şi Vitalie Rapcea. Andrian Delinschi şi Victor Morgoci au fost reconfirmaţi în funcţii de viceminiştri ai Mediului, iar Inga Podoroghin a fost numită în funcţia de secretar de stat în cadrul aceluiaşi minister. De asemenea, Cristina Boaghi a fost reconfirmată în funcţia de viceministru al Educaţiei.

Totodată, au fost numiţi noi viceminiştri. Elena Cernei şi Vasile Marina sînt viceminiştri ai Educaţiei, fiind eliberaţi din aceste funcţii Ion Şişcanu şi Nadejda Cristea. La Ministerul Tineretului şi Sportului noii viceminiştri sînt Pavel Ianeţ şi Ivan Florean, iar Dragoş Hîncu a fost eliberat din funcţia respectivă.

De asemenea, Tudor Ulianovschi a fost eliberat din funcţia de viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene în legătură cu numirea sa în funcţia de Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Moldova în Confederaţia Elveţiană cu sediul la Geneva, Reprezentant Permanent al Republicii Moldova pe lîngă oficiul ONU la Geneva.

Şi în cadrul Biroului Naţional de Statistică (BNS) au fost operate remanieri de cadre. Lucia Spoială a fost eliberată din funcţia de director general al BNS în baza cererii de demisie şi numit în funcţia respectivă Marin Gospodarenco.

Totodată, Oleg Babenco a fost numit în funcţia de director general al Biroului Relaţii Interetnice, în urma eliberării din funcţie a Lilei Bolocan în baza cererii de demisie.

(Editor L. Alcază)

img16001135

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!