ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Nicolae Timofti a avut întrevederi cu președintele Senatului și vicepreședintele Camerei Deputaților din România

20:19 | 17.02.2016 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 feb. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut astăzi întrevederi cu președintele Senatului României, Călin Popescu-Tăriceanu, și cu vicepreședintele Camerei Deputaților, Florin Iordache, comunică MOLDPRES citînd Serviciul de presă al Președinției.

În timpul discuțiilor președintele Timofti s-a pronunţat în favoarea intensificării contactelor pe linie parlamentară şi a mulţumit pentru susţinerea oferită de Parlamentul României proiectelor care vizează Republica Moldova.

În acelaşi timp, şeful statului şi-a exprimat speranţa că Republica Moldova va găsi o cale pentru a evita o nouă criză politica la etapa alegerii Preşedintelui, la sfîrşitul lunii martie, şi va continua reformele de pe agenda europeană.

De asemenea, Nicolae Timofti a menţionat că ţara noastră va îndeplini condiţiile României pentru obţinerea primei tranşe din împrumutul acordat de statul român, iar, în acest sens, la prima şedinţă a Parlamentului din sesiunea de primăvară va fi abordată problema vulnerabilităţilor din sistemul financiar bancar.

La rîndul său, şeful Senatului român a declarat că România este interesată de stabilitatea și de menținerea cursului european al Republicii Moldova.

Călin Popescu Tăriceanu a mai spus că țara noastră trebuie să recupereze întîrzierile înregistrate în implementarea Acordului de Asociere pentru a recăpăta susținerea și încrederea partenerilor externi de dezvoltare, a Fondului Monetar Internaţional şi a Comisiei Europene.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, l-a asigurat pe Nicolae Timofti că orice proiect care ţine de Republica Moldova va avea susţinere în Parlamentul României.

În discuţie au mai fost aduse proiectele de interconectare energetică, de pe agenda comună, şi posibilitatea lansării unui program de înfrăţire a localităţilor de pe ambele maluri ale Prutului.

(Editor A. Răileanu)

img16001391

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!