Agenda zilei de vineri, 26 februarie 2016
09:09 | 26.02.2016 Categorie:
1. EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII
Președintele Parlamentului Andrian Candu are o întrevedere cu delegația Fondului Monetar Internațional, condusă de Ivanna Vladkova-Hollar.
Ora 09.00, Reședința Președintelui Parlamentului, str. Sfatul Țării, nr. 49.
***
Parlamentul Republicii Moldova se va convoca în ședință plenară.
Ora 10.00, Parlamentul R. Moldova.
***
Comisia pentru selectarea candidatului la funcția de Guvernator al Băncii Naționale a Moldovei se va convoca în ședință.
Ora 17.00, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Sala de ședințe.
***
Ministerul Educației și Liceul Teoretic M. Kogălniceanu invită la festivitatea de deschidere a Olimpiadei de Matematică, ediția a 60-a.
Ora 17.00, Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici”, str. Mitropolitul Varlaam, 78.
***
Reprezentanţi ai Procuraturii Generale şi ai Inspectoratului General al Poliţiei vor susține o conferinţă de presă în cadrul căreia vor fi oferite detalii privind reţinerea unei persoane bănuite de atacarea şi spargerea mai multor site-uri, poşte electronice şi baze de date.
Ora 11.00, Procuratura Generală, str. Mitropolit G. Bănulescu-Bodoni, 26.
***
Centrul Naţional de Prevenire a Abuzului faţă de Copii invită la ceremonia de înmînare a certificatelor de instruire a intervievatorilor în domeniul audierii în spații special amenajate a copiilor victime/martori ai infracțiunilor.
Ora 16.00, Institutul Naţional al Justiţiei.
***
Centrul Naţional de Sănătate Publică invită mass-media la atelierul de instruire cu tematica „Aspecte privind implementarea legislației în domeniul controlului tutunului”.
Ora 10.15, Centrul Naţional de Sănătate Publică, str. Gh. Asachi 67-a.
***
Agenţia „Moldsilva” invită la seminarul “Gestionarea durabilă a resurselor forestiere și pastorale comunale, promovate prin intermediul programelor Băncii Mondiale și PNUD”.
Ora 10.00, Institutul de Cercetări și Amenajări Silvice, Calea Ieşilor, nr. 69.
***
Institutul National de Cercetări Economice, în colaborare cu Inspiro Consulting, organizează conferința internațională „Modele de asociere a producătorilor agricoli în Republica Moldova vs țările V4 (Republica Cehă, Ungaria, Polonia și Slovacia)".
Ora 10.00, Hotelul Jazz, sala de conferințe, str. Vlaicu Pîrcălab, 72.
***
Organizaţia Naţiunilor Unite invită la inaugurarea Centrului de Informare şi Documentare în incinta Universităţii Libere Internaţionale din Moldova.
Ora 10.30, ULIM, str. Vlaicu Pîrcălab, 52, etajul şase, sala de lectură nr. 2.
***
Liceul Teoretic Pro Succes invită la Tîrgul primăverii 2016 „Dăruiește un zîmbet, procurînd un mărţişor”.
Ora 12.00, Liceul Teoretic ”Pro Succes”, str. Ashabad 129.
***
Reprezentanții mass-media sînt invitați la Ceremonia de Premiere a companiilor învingătoare în cadrul ediției a doua a concursului ”Operator Alimentar Responsabil”.
Ora 16.00, hotelul Codru, str. 31 August, 127.
***
Primăria oraşului Ialoveni, administraţia Grădiniţei nr. 5 „Licurici” din or. Ialoveni, împreună cu AO „Lumos Foundation Moldova”, au organizat inaugurarea serviciilor de educaţie incluzivă la nivel de instituţie preşcolară.
Orele 09.30-12.00, orașul Ialoveni, grădiniţa „Licurici”.
***
La Biblioteca Națională va avea loc decernarea premiilor Personalitatea Anului, care vor fi înmînate de academicianul Serghei Evstratiev.
Ora 15.00, Sala Alexe Rău a BNRM.
***
La Muzeul Naţional de Istorie este prezentată, pînă pe 1 aprilie, o expoziţie de inventică şi artă a lui Leonardo da Vinci.
***
Centrul expozițional ”C. Brâncuși” găzduiește, pînă la 6 martie, expoziția personală in memoriam a artistului plastic Vasile Movileanu.
***
La Muzeul Naţional de Artă al Moldovei este deschisă, pînă pe 27 martie, expoziția ”Ioachim Postolachi - 110 ani de la naştere”.
***
Pînă pe 20 martie, la aceeași instituție este prezentată expoziţia personală a artistului plastic din România, Dragoş Pătraşcu.
2. OASPEȚI ȘI DELEGAȚII ÎN REPUBLICA MOLDOVA
O echipă de experţi ai Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, se află în vizită de lucru la Chișinău în perioada 23-29 februarie.
(Editor M. Jantovan)