Nicolae Timofti a salutat Declaraţia Parlamentului cu privire la stabilitatea şi modernizarea Republicii Moldova
15:44 | 26.02.2016 Categorie: Oficial
Chişinău, 26 feb. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti își exprimă solidaritatea față de inițiativa deputaților din Parlamentul R. Moldova de a aproba „Declaraţia cu privire la stabilitatea şi modernizarea Republicii Moldova”, prin care aleșii poporului se angajează să promoveze stabilitatea politică și să consolideze parcursul european al țării, în conformitate cu prevederile Acordului de Asociere semnat cu Uniunea Europeană, a comunicat agenției MOLDPRES Serviciul de presă al Președinției.
Prezentăm în continuare declarația șefului statului:
”Decizia deputaților de a-și conjuga eforturile, în colaborare cu Guvernul și societatea civilă, în scopul recuperării restanțelor la elaborarea și implementarea pachetului de legi de pe Agenda de Asociere, este un semnal către societate și partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova despre responsabilizarea politică a elitei care guvernează.
Realizarea celor 10 angajamente, stipulate în Declarația Parlamentului Republicii Moldova, va contribui la restabilirea încrederii cetățenilor în instituțiile statului și, în primul rîd, va readuce țara noastă în albia reformelor și a modernizării, fără ca vocația europeană a poporului nostru să fie vreodată contestată.
Cetățenii Republicii Moldova merită un trai mai bun, iar politicile promovate de autorități să se axeze pe acest obiectiv major al guvernării. În acest context, clasa politică este obligată să adopte urgent cadrul legislativ pentru combaterea corupţiei şi promovarea integrităţii, pentru asigurarea predictibilității și transparenței în mediul de afaceri, în sistemul bancar și administrația publică.
Vreau să cred că prin Declarația adoptată în cadrul primei ședințe a Parlamentului Republicii Moldova din actuala sesiune va fi asigurată nu doar transparența actului de guvernare, dar morala însăși în politica de guvernare va deveni o valoare.
Să fim solidari, perseverenți și consecvenți în numele bunăstării poporului nostru!”.
(Editor M. Jantovan)