Agenda zilei de vineri, 4 martie 2016
08:12 | 04.03.2016 Categorie:
1. EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII
Președintele Parlamentului Andrian Candu are o întrevedere cu Asistentul Adjunct al Secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii, Bridget Brink.
Ora 08.30, Reședința Președintelui Parlamentului, str. Sfatul Țării, nr. 49.
***
Parlamentul Republicii Moldova se va convoca în ședință plenară.
Ora 10.00, Parlamentul R. Moldova.
***
Prim-ministrului Pavel Filip va efectua o vizită în Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia, unde se va desfășura ședința Guvernului Republicii Moldova cu participarea reprezentanţilor Comitetului executiv şi ai Adunării Populare ale Găgăuziei.
Ora 11.00, Sala polivalentă din satul Avdarma, UTA Găgăuzia.
***
Curtea Constituțională va examina sesizarea privind interpretarea art. 135 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 141 alin. (2) din Constituţie, depusă de către un grup de deputați ai fracțiunii PLDM.
Ora 10.00, str. A. Lăpușneanu, 28.
***
În contextul consultărilor publice pe marginea proiectului de Cod al Sănătății, lansat de către Ministerul Sănătății, UNICEF Moldova va consulta adolescenții cu privire la prevederile noului proiect al codului.
Ora 10.00, Hotelul “Jolly Alon”, str. Maria Cibotari 37.
***
Primăria Chişinău invită mass-media la Gala finală a Concursului municipal „Pedagogul anului–2016”.
Ora 14.30, Teatrul „Ginta Latină”.
***
Platforma pentru Egalitate de Gen a organizat acţiunea publică în care vor fi oferite deputaţilor buchete de flori şi li se va aminti aleşilor poporului că 8 martie este ziua cînd celebrăm drepturi egale pentru femei şi bărbați.
Ora 09.00, Parlamentul Republicii Moldova.
***
La Chișinău se va desfășura prima ediție a Galei Turismului.
Ora 19.00, Teatrul Eugen Ionesco.
***
Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din Moldova invită la o conferinţă de presă cu tema „Concurs de compoziţie şi muzicologie – ediţia 21. Promovarea creaţiei artistice contemporane”.
Ora 15.00, Agenţia INFOTAG.
***
Radisson Blu Leogrand invită la conferința de deschidere a hotelului.
Ora 11.00, sala Lounge Loft (et. 2), intrarea din str. Vlaicu Pîrcălab 77.
***
La librăriile Cartier va avea loc Noaptea Cărților Deschise, ediția a VII-a. Cărțile Cartier se vor vinde la jumătate de preț (Librăria din Centru, bd. Ștefan cel Mare nr. 126 și Librăria din Hol, str. București nr. 68).
***
La Muzeul Naţional de Artă al Moldovei va avea loc vernisajul expoziţiei Bienala Internaţională de Gravură Contemporană „Iosif Iser”, ediţia a XI-a, Ploieşti–2015.
Ora 15.00.
***
La Muzeul Naţional de Istorie este prezentată, pînă pe 1 aprilie, o expoziţie de inventică şi artă a lui Leonardo da Vinci.
***
Aceeași instituție găzduiește, pînă pe 10 aprilie, expoziția „Portretul lui Václav Havel”.
***
La Muzeul Naţional de Artă al Moldovei este deschisă, pînă pe 27 martie, expoziția ”Ioachim Postolachi - 110 ani de la naştere”.
***
Pînă pe 20 martie, la aceeași instituție este prezentată expoziţia personală a artistului plastic din România, Dragoş Pătraşcu.
2. OASPEȚI ȘI DELEGAȚII ÎN REPUBLICA MOLDOVA
Bridget Brink, Asistent Adjunct al Secretarului de Stat al SUA, Biroul pentru afaceri europene și eurasiatice, însoțit de Directorul Adjunct al Oficiului pentru afaceri est-europene, Molly Montgomery, efectuează o vizită la Chișinău în perioada 2-4 martie pentru a discuta situația reformelor în R. Moldova cu reprezentanții Guvernului, opoziției și societății civile.
(Editor M. Jantovan)