ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comisia Electorală Centrală a aprobat instrucțiunea privind organizarea referendumului republican

13:46 | 04.03.2016 Categorie: Politică

Chişinău, 4 mar. /MOLDPRES/. Comisia Electorală Centrală (CEC) a aprobat în ședința de astăzi instrucțiunea privind organizarea procesului de prezentare, recepționare și verificare a listelor de subscripție pentru inițierea referendumului republican, relatează MOLDPRES.

Potrivit Serviciului de presă al CEC, documentul stabilește etapele de recepționare a listelor de subscripție, modul de verificare a acestora, precum și procesarea electronică a datelor înscrise în liste.

De asemenea, CEC a instituit comisia de recepționare a proceselor-verbale cu privire la totalizarea procedurii de colectare a semnăturilor susținătorilor referendumului republican constituțional, documentelor anexate la acestea și a listelor de subscripție prezentate de grupul de inițiativă.

Tot astăzi, Comisia Electorală Centrală a aprobat programul calendaristic pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor locale noi din data de 15 mai curent, în comunele Ochiul Roș, raionul Anenii Noi, şi Sărata-Galbenă, r-nul Hînceşti.

(Reporter P. Beregoi, editor M. Jantovan)

img16001841

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!