Austria va susține Republica Moldova în promovarea antreprenoriatului social
15:59 | 11.03.2016 Categorie: Economie
Chişinău, 11 mar. /MOLDPRES/. Guvernul Austriei va susține în continuare autoritățile Republicii Moldova în implementarea proiectelor de reformare și modernizare a domeniului protecției consumatorului, precum și la dezvoltarea cadrului legal privind antreprenoriatul social, informează MOLDPRES.
O declaraţie în acest sens a fost făcută astăzi de către Gero Stuller, șeful Biroului atașatului pentru muncă, afaceri sociale și protecția consumatorului din cadrul Ambasadei Austriei la Chișinău, în cadrul unei întrevederi de lucru cu viceprim-ministrul Octavian Calmîc, ministru al Economiei.
Potrivit Serviciului de presă al ME, interlocutorii au făcut un schimb de opinii asupra activității grupului interministerial antrenat în elaborarea proiectului de modificare și completare a actelor legislative/normative privind antreprenoriatul social, implicarea cît mai activă în acest proces a autorităților și instituțiilor publice, inclusiv societății civile.
La elaborarea proiectului legii privind antreprenoriatul social, care urmează a fi finalizat pînă la 31 martie curent, sînt implicate mai multe asociații obștești și ONG-uri, inclusiv: ”Societatea Orbilor din Moldova”, ”Societatea Invalizilor din Republica Moldova”, ”Asociația Surzilor din Moldova”, Confederația Națională a Sindicatelor, Centrul Analitic Independent Expert-Grup etc.
Vicepremierul Octavian Calmîc a specificat că modificarea și completarea legislației naționale la capitolul respectiv este foarte importantă pentru țara noastră, deoarece vizează și soluționarea problemei de integrare în cîmpul muncii a persoanelor cu dizabilități.
La rîndul său, Gero Stuller a menționat că Austria are o experiență foarte bună la compartimentul antreprenoriatului social și este dispusă să ofere autorităților moldovenești sprijinul necesar, utilizînd cele mai bune practici internaționale.
Pe parcursul ultimilor doi ani, autoritățile de la Viena au susținut implementarea a șase proiecte în Republica Moldova care vizează ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și protecția consumatorului, inclusiv ”Reabilitarea profesională a tinerilor cu dizabilități prin dezvoltarea unei întreprinderi social-economice în domeniul Catering”, crearea cantinei social-economice în baza proiectului promovat de Volkhilfe Solidaritat în satul Răzeni, raionul Ialoveni ș.a.
(Reporter A. Mardare, editor A. Răileanu)