O expoziţie dedicată savantului Demir Dragnev a fost inaugurată la Biblioteca Naţională
17:41 | 15.03.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 15 mar. /MOLDPRES/. La Biblioteca Naţională a Republicii Moldova a avut loc astăzi inaugurarea expoziţiei eveniment „Demir Dragnev – om de ştiinţă şi pedagog”, informează MOLDPRES.
Solicitată de agenţie, şefa Direcţiei Programe culturale a instituţiei, Raisa Melnic a menţionat că expoziţia cuprinde peste 200 de exponate - cărţi, reviste, documente şi fotografii.
Prezent la eveniment, academicianul Andrei Eşanu a subliniat că aceasta este o expoziţie de carte de bună calitate.
„Cu această expoziţie la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe a Moldovei se începe Anul Dragnev, pentru că pe 27 iulie 2016 distinsul savant şi pedagog, membru corespondent al AŞM, va împlini 80 de ani. De-a lungul carierei sale a semnat monografii, manuale, culegeri de studii şi documente. A acumulat o cultură istorică destul de vastă. Este unul dintre puţinii savanţi care poate organiza o echipă de autori pentru realizarea unor lucrări colective importante”, a accentuat academicianul Andrei Eşanu.
Potrivit secretarului ştiinţific al Institutului de Istorie al AŞM, Silvia Corlăteanu, savantul Demir Dranghev a educat o pleiadă întreagă de istorici, care continuă să înveţe de la el cum se formează metoda cercetării. „Predăm în şcoală după manualele sale. La Institutul de Istorie membrul corespondent al AŞM Demir Dragnev a parcurs calea de la cercetător ştiinţific inferior pînă la cea de director al instituţiei”, a constatat Silvia Corlăteanu.
Şeful Secţiei învăţămînt a raionului Soroca, Ghenadie Donos i-a transmis protagonistului manifestării un mesaj de felicitare din partea preşedintelui acestui raion, Mihai Mîţu, iar directorul Muzeului de Istorie şi Etnografie din Soroca, Nicolae Bulat - un mesaj din partea primarului oraşului, Victor Său.
Demir Dragnev s-a născut la 27 iulie 1936 în satul Cureşniţa, raionul Soroca. În 1957 a absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Moldova. Din acel an lucrează la Institutul de Istorie al AŞM, unde a fost cercetător, şef de secţie, director adjunct şi director de institut. Este specialist în istoria medievală şi modernă a Moldovei şi a Europei de Sud-Est, paleografia slavo-română. A fondat şcoala ştiinţifică de istorie premodernă în Ţara Moldovei. A cercetat un larg spectru de probleme din domeniul istoriei medievale a Principatelor Române şi a Europei de Sud-Est. A publicat circa 300 de lucrări ştiinţifice independent sau în colaborare cu alţi autori, inclusiv 50 de volume. Este laureat al Premiului de Stat, ”Om Emerit”, decorat cu ordinul „Gloria Muncii” şi cu medalia AŞM „D. Cantemir”.
(Reporter N. Roibu, editor M. Jantovan)