Agenda zilei de miercuri, 23 martie 2016
09:35 | 23.03.2016 Categorie:
1. EVENIMENTE ÎN CADRUL ȚĂRII
Comisiile parlamentare se vor convoca în ședințe.
Ora 10.00, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
***
Comisia administrație publică, dezvoltare regională, mediu și schimbări climatice organizează audieri publice cu privire la formarea și utilizarea mijloacelor financiare ale Fondului național pentru dezvoltare regională pentru anul 2015.
Ora 10.00, sala de conferințe, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
***
Comisia specială pentru selectarea candidaților la funcția de Avocat al poporului pentru protecția drepturilor copilului se va convoca în ședință pentru a desfășura interviul public de selectare a candidaților.
Ora 14.00, sala de conferințe, etajul 1, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.
***
Prim-ministrul Pavel Filip va prezida şedinţa Cabinetului de miniştri.
Ora 17.00, Casa Guvernului, sala de şedinţe et. VI, str. Puşkin.
***
Ambasada Franței în Republica Moldova invită la masa rotundă cu tema „Rolul și locul limbii franceze în predarea limbilor străine în liceele și gimnaziile din Chișinău”.
Ora 11.30, Sala Senatului a USM, str. A Mateevici, 60.
***
La Academia de Științe a Moldovei va avea loc conferința științifică cu participare internațională „Patrimoniul spiritual și istorico-cultural al rușilor din Moldova în context european".
Ora 09.30, bd. Stefan cel Mare și Sfînt, 1, Sala mică.
***
AȘM invită la dezvelirea plăcii comemorative „Academicianul Constantin Turta", pe fațada blocului Institutului de Chimie al AȘM.
Ora 15.00, str. Academiei, 3.
***
Fundația Soros-Moldova invită la conferința de închidere a Proiectului ”Promovarea măsurilor restaurative în cauzele de corupție”, implementat de Centrul de analiză și prevenire a corupției, cu suportul financiar al Fundației Soros-Moldova/Programul Buna Guvernare.
Ora 14.00, Hotelul Regency, sala de conferințe, str. Sfatul Țării, 17.
***
Grupul de iniţiativă pentru crearea Sfatului Ţării-2 invită reprezentanţii mass-media la conferinţa de presă cu tema: "Dăm start ReUnirii pe 27 martie: Sfatul Țării 2 şi cel mai mare Marş unionist".
Ora 10.00, Agenţia de presă IPN, Casa Presei, str. Puşkin 22, of. 446.
***
Centrul Internaţional de Expoziţii “Moldexpo” invită la o conferinţă de presă cu prilejul desfăşurării Expoziţiei Internaţionale specializate “Tourism. Leisure. Hotels”, care se va desfăşura în perioada 7 – 10 aprilie 2016.
Ora 12.00, Pavilionul central, sala de conferinţe, str. Ghioceilor, 1.
***
Deputații din fracțiunea PSRM vor susține o conferință de presă cu tema: ”Politica statului față de pensionari este un adevărat genocid. Ce trebuie de făcut în regim de urgență?”
Ora 12.00, sediul PSRM, str. Columna 148/1.
***
Partidul Popular European din Moldova (PPEM) invită la o conferință de presă dedicată aniversării unui an din momentul lansării inițiativei pentru fondarea PPEM.
Ora 13.00, sediul PPEM, str. V. Alecsandri 87.
***
Asociația Sociologilor și Demografilor din Republica Moldova invită reprezentanţii mass-media la o conferinţă de presă: „Organizarea conferinţei internaţionale știinţifico-practice: „Mediatizarea represiunilor staliniste/comuniste și a impactului lor social”.
Ora 10.00, Agenţia „INFOTAG”.
***
La Muzeul Naţional de Artă al Moldovei se vor desfăşura manifestări prilejuite de Zilele Francofoniei la Chişinău, eveniment susţinut de Alianţa Franceză în Moldova.
Ora 11.00, Muzeul Naţional de Artă al Moldovei
***
Teatrul Naţional „Mihai Eminescu” invită la o conferinţă de presă cu participarea artiştilor de la Teatrul Național din Bucureşti.
Ora 12.00, Teatrul Naţional „Mihai Eminescu”.
***
Va avea loc adunarea generală extraordinară a FSUM cu ordinea de zi: ”Alegerea președintelui Federației Sportului Universitar din Moldova și a organelor de conducere”.
Ora 15.00, Casa de cultură a USM.
***
La Muzeul Naţional de Istorie este prezentată, pînă pe 1 aprilie, o expoziţie de inventică şi artă a lui Leonardo da Vinci.
***
Aceeași instituție găzduiește, pînă la 10 aprilie, expoziția „Portretul lui Václav Havel”.
***
La Galeria de Artă a Ambasadei Ungariei în R. Moldova, pînă la 14 aprilie, este vernisată expoziţia dedicată Chişinăului vechi a pictorului Florentin Leancă.
***
La Centrul expozițional ”C. Brâncuși” este deschisă, pînă pe 27 martie, expoziția de artă plastică contemporană ”Salonul de primăvară”.
***
Pînă pe 3 aprilie, la centrul nominalizat este prezentată expoziția personală de icoane a pictorului Constantin Musteață.
***
Muzeul Naţional de Artă al Moldovei găzduiește, de asemenea pînă la 3 aprilie, expoziţia Bienala Internaţională de Gravură Contemporană „Iosif Iser”, Ploieşti, România.
2. MISIUNI MOLDOVENEȘTI ÎN STRĂINĂTATE
O delegație a Legislativului Republicii Moldova participă în perioada 21-23 martie, la Bruxelles, la cea de-a cincea sesiune ordinară a Adunării Parlamentare Euronest.
(Editor L. Alcază)