Un primar din raionul Soroca a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru abuz de serviciu
10:54 | 23.03.2016 Categorie: Societate
Chişinău, 23 mar. /MOLDPRES/. Primarul satului Racovăţ, din raionul Soroca, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru abuz de serviciu şi fals în acte publice, a anunțat astăzi Procuratura Generală (PG), informează MOLDPRES.
Potrivit Serviciului de presă al PG, în iunie 2012, inculpatul, care era şi preşedintele Comisiei de licitaţie a primăriei din localitate, a falsificat un proces-verbal. Acesta a semnat în dreptul numelui unui alt membru al comisiei de licitaţie, care nu a participat la ședința respectivă şi nici nu a fost prezent la locul unde a fost organizată.
În urma acțiunilor bănuitului, un lot de teren cu o suprafaţă de 20 ha, proprietate publică, a fost înstrăinat nepotului său (fin de cununie). Procurorii susțin că licitaţia dată s-a desfăşurat cu abateri grave de la legislaţie, fără setul de documente necesare, lipsa cărora a fost constatată de oficiul teritorial al Cancelariei de Stat. Ulterior, printr-o hotărîre judecătorească din anul 2014, rezultatele acestei licitaţii au fost anulate ca fiind ilegale.
Procurorii consideră sentinţa aplicată prea blîndă și au anunțat că o vor contesta în modul stabilit de lege.
(Reporter P. Beregoi, editor L. Alcază)